Situaţie fără precedent: datoriile uriaşe la gaz îi pot lăsa pe timişoreni să îngheţe în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colterm a prezentat astăzi raportul debranşărilor, dar şi situaţia financiară a societăţii. Chiar dacă temperaturile de afară impun pornirea căldurii în calorifer totul depinde de furnizorul de gaz, care menţine cota redusă din cauza datoriilor pe care le are Colterm.

Căldura timişorenilor depinde de mila furnizorului de gaz, cu care conducerea societăţii duce discuţii intense pentru majorarea cotei de gaz, astfel încât căldura să poată fi pornită chiar de mâine. Dacă cele două părţi nu se înţeleg, indiferent de situaţia temperaturilor de afară, căldura nu poate fi pornită din cauza datoriilor de peste 70 de milioane de euro pe care Coltem le are către Petrom Gaz.  „Inclusiv astăzi am avut discuţii cu cei de la Petrom Gaz. Sper ca mâine să ne dea avizul favorabil pentru mărirea cotei de gaz şi să putem începe probele la cald”, a spus managerul Colterm, Aurel Matei.

Încălziţi pe datorie


Potrivit prognozei meteo, în zilele următoare temperaturile vor scădea şi la cinci grade Celsius pe timpul nopţii, iar asta înseamnă că se impune pornirea căldurii. Ce se întâmplă însă dacă Petrom Gaz menţine redusă cota de gaz? „Eu nu spun decât să o facă pentru a putea rezilia contractul”, a mai spus managerul Colterm, Aurel Matei. Potrivit acestuia, Colterm a accesat un credit de 50 de milioane de lei pentru a achita o parte din datoriile către furnizorul de gaz. 

Managerul Colterm a mai spus că dacă societatea se va înţelege cu furnizorul de gaz, nu vor fi probleme din punctul de vedere al combustibilului şi implicit a căldurii din calorifer. „Din punct de vedere al combustibilului va fi o iarnă normală: până la sfârşitul lunii octombrie vom avea 200.000 de tone de cărbune, mai avem şi o rezervă de 4.000 de tone de păcură. Ne mai rămâne să ne înţelegem cu cei de la gaz. Vă vom ţine la curent”, a spus Aurel Matei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite