Sepsi: "Astfel de victorii trebuie să fie normale pentru Poli Timişoara" (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii timişoreni au primit o "injecţie" de moral după victoria categorică, 6-0, cu Alba Iulia, iar Laszlos Sepsi consideră că astfel de reuşite ar trebui să devină obişnuinţă pentru alb-violeţi.

Click aici pentru o galerie foto de la meci!

Fundaşul stânga a fost lăudat de antrenorul Sabău pentru evoluţia constant bună din ultimele trei partide. "Această victorie trebuie să fie una normală pentru noi, pentru că am întâlnit o echipă din zona retrogradării. E bine că am avut atitudinea asta, am avut mentalitate de învingători şi în sfârşit am reuşit să dăm goluri. Chiar am dat multe azi, suntem pe linie bună, trebuie să continuăm cu aceeaşi atitudine şi atunci o să avem rezultate din ce în ce mai bune", a declarat Laszlo Sepsi.

Colegul său din cealaltă parte a liniei de fund bănăţene, Cosmin Contra, consideră că lupta pentru titlu se dă în şapte. "În afară de Braşov, care a pierdut ultimele două meciuri, eu cred că toate echipele de pe primele şapte locuri, inclusiv Vasluiul, rămân în lupta pentru titlu. Va fi o luptă de anduranţă, cine va avea noroc şi de rezultatele celorlalte şi va fi mai constant va avea câştig de cauză", a spus experimentatul fotbalist timişorean.

Debuturi şi reveniri cu gol

Jan Kozak a marcat primul său gol în tricoul alb-violet, în timp ce Mansour Gueye a înscris pentru Poli după doi ani şi cinci luni, timp în care a fost ori împrumutat, ori accidentat. "E foarte bine pentru mine că am înscris şi pentru echipă că am câştigat cu scorul acesta. Antrenorul mă respectă, are încredere în mine şi mă bucur mult că am jucat deja în patru meciuri. Deocamdată nu pot juca 90 de minute, dar mă voi antrena la o intensitate din ce în ce mai mare şi sper că în cel mult două săptămâni voi putea juca un meci întreg", a spus Kozak, slovacul care speră să fie convocat pentru Campionatul Mondial din această vară.

"M-am bucurat că am intrat din nou, pentru că a trecut foarte mult timp de când nu am mai jucat în faţa propriilor suporteri. Mi-a fost dor de suporteri şi de atmosfera de aici. Am intrat în meci şi am dat gol, încet încet îmi revin. Normal că îmi era dor să marchez, să joc, astăzi a fost un timp foarte frumos, am pofta aceea de a juca şi mulţumesc lui Allah că am dat şi gol", a spus şi Mansour.

Marian Fuchs, campion naţional cu echipa de juniori B a Politehnicii, a debutat la 17 ani în Liga 1. "În Liga I se joacă foarte diferit în comparaţie cu campionatul de juniori. E mai multă tensiune pe teren şi se joacă mult mai rapid. La început am avut emoţii, dar după aia mi-am mai dat şi eu drumul şi a fost mai bine. Sincer, nu mă aşteptam să debutez cu o victorie aşa de clară, dar bine că a fost aşa, pentru că altfel poate că nu aş fi apucat să joc. Colegii m-au încurajat şi după meci m-au felicitat toţi. Şi domnul Sabău, şi domnul Chivorchian. Vreau să îi mulţumesc domnului Sabău că a avut încredere în mine", a spus tânărul mijlocaş bănăţean.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite