Subcomisarul Şaptebani: şef la Poliţia de Frontieră Caraş-Severin după ce a dat liber contrabandei cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rechizitoriul din dosarul şpăgilor de la Vama Moraviţa scoate la iveală fapte extrem de interesante. În document apare şi numele lui Cristinel Şaptebani, instalat şef al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin să spele ruşinea instituţiei, chiar după scandalul în care a fost implicat.

Procurorii DNA au trimis în judecată „lotul Moraviţa”, în care 140 de poliţişti de frontieră şi vameşi sunt acuzaţi că au luat spăgi de peste 82.000 de euro. În rechizitoriul care are 1.500 de pagini apare şi numele actualului şef de la Poliţia de Frontieră Caraş-Severin, Cristinel Şaptebani. Potrivit investigatorului sub acoperire Mihai Vodă, în data de 12 ianuarie 2011, poliţiştii de frontieră şi vameşii „au facilitat mai multor persoane introducerea frauduloasă în România a cantităţii de 74 baxuri de ţigări şi 30 cartuşe, primind în schimb suma totală de 3.730 euro”.

Şaptebani a dat undă verde

Potrivit rechizitoriului, în ziua respectivă traficul de ţigări dinspre Serbia spre România a început în jurul orei 12.00, după ce şeful sectorului Moraviţa de la vremea respectivă, Cristinel Şaptebani şi şeful de tură din punctul de trecere a frontierei, Valerian Dragomir, au dat undă verde. „Începând cu ora 12.00, s-a decis să se permită accesul în vamă cu ţigări de contrabandă ca urmare a unei discuţii purtată în acest sens de către şeful de tură al poliţiştilor DRAGOMIR VALERIAN cu şeful S.P.F. Moraviţa ŞAPTEBANI CRISTINEL, aspect ce rezultă din afirmaţiile investigatorului sub acoperire. Din acel moment, au intrat mai multe persoane care au introdus fraudulos ţigări în România, traficanţii care au trecut în perioada respectivă nefiind nominalizaţi de către investigator”, se arată în rechizitoriu.

Bani pentru Şaptebani prin agentul Haşu

Rechizitoriul mai arată că în data de 23 ianuarie 2011, omul procurorilor din vamă era Oliver Nichişici Eugen, care a surpsins în înregistrări o discuţie despre banii care trebuiau să ajungă la Şaptebani. Potrivit sursei citate, în ziua respectivă s-au colectat din şpăgi 4.500 de euro, bani împărţiţi frăţeşte între vameşi şi poliţişti. Dintre cei 2.250 de euro care le reveneau poliţiştilor, 200 ar fi fost puşi deoparte pentru Şaptebani.

MUNTEANU VALENTIN TITUS: Ăştia ai cui sunt? A! (neinteligibil deoarece vorbeşte în şoaptă)
NICHŞICI OLIVER EUGEN: Ai cui?
MUNTEANU VALENTIN TITUS: ŞAPTEBANI
NICHŞICI OLIVER EUGEN: A lu’ ŞAPTE BANI? păi, şi cine rezolvă cu el?
MUNTEANU VALENTIN TITUS: HAŞU!
NICHŞICI OLIVER EUGEN: Rezolvă HAŞU cu el? Cât i-ai pus?
MUNTEANU VALENTIN TITUS: Două sute!

După izbucnirea scandalurilor Şeful Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, Cristinel Şaptebani a fost numit interimar la conducerea IJPF Caraş-Severin, până la organizarea unui concurs. Şaptebani a refuzat astăzi să comenteze implicarea sa în dosarul şpăgilor din vămi. „Îmi rezerv dreptul să nu comentez. Dacă vă pot ajuta cu alte relaţii”, a spus subcomisarul.

Prezent sâmbătă, la Timişoara, ministurl de Interne, Traian Igaş a declarat că dacă se va dovedi că datele din rechizitoriu sunt reale, Şaptebani va fi scgimbat din funcţie. „Conducerea de la Caraş-Severin este provizorie. Categoric că nu aveam de unde să ştim ceea ce apare în rechizitoriu. Cert este că trebuia să asigurăm continuitatea conducerii inspectoratului. Dacă sunt oameni care apar în stenograme şi în rechizitorii, categoric că dacă se dovedeşte că au încălcat legislaţia vor fi daţi deoparte”, a spus Igaş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite