Seara filmelor româneşti la Biblioteca „Eugen Todoran“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din filmul „Faleze de nisip“. Foto: civitaspoliticsblog.wordpress.com
Secvenţă din filmul „Faleze de nisip“. Foto: civitaspoliticsblog.wordpress.com

Seria proecţiilor de filme româneşti a reînceput în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara. În fiecare marţi, până în luna ianuarie 2012, timişorenii pot urmări adevărate capodopere ale cinematografiei româneşti, fiecare dintre filme fiind însoţit de o prezentare de specialitate. Intrarea la proiecţii este gratuită.

Timişorenii pasionaţi de filme româneşti sunt aşteptaţi în fiecare marţi, până pe 10 ianuarie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare pentru a urmări o serie de filme româneşti celebre. Fiecare film va fi însoţit de o prezentare făcută de Marian Rădulescu. Intrarea este liberă, iar proiecţiile încep de la ora 18.00. Marţi, 18 octombrie, va rula filmul „Faleze de nisip", în regia lui Dan Piţa. Vor urma filmele: „Hotel de lux" (25 octombrie), „Pas în doi" (1 noiembrie), „Sfârşitul nopţii" (8 noiembrie), „Semnul şarpelui" (15 noiembrie), „Meandre" (22 noiembrie), „100 lei" (29 noiembrie), „La capătul liniei" (6 decembrie), „Prin cenuşa imperiului" (13 decembrie), „Ilustrate cu flori de câmp" (10 ianuarie). Peliculele sunt semnate de regizori faimoşi, printre care se numără Dan Piţa, Mircea Veroiu şi Mircea Săucan.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite