Scriitorii nemţi, sub lupa Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul german a vorbit despre perioada dură în care „Grupul de Acţiune Banat” a fost urmărit de Securitate, în Timişoara.

Richard Wagner, fostul soţ a Hertei Müller, a plecat în Germania în 1987, împreună cu scriitoarea de Nobel. Cei doi s-au stabilit la Berlin, unde trăiesc şi acum. Wagner a fost co-fondator al Aktionsgruppe Banat, „Grupul de Acţiune Banat”, o grupare a tinerilor autori de limbă germană din Timişoara, care au contestat regimul lui Ceauşescu.

Grupul a existat între anii 1972 şi 1975. „Noi am fost urmăriţi de securişti înainte să vină Radu Tinu la Timişoara. Până atunci, de noi s-au ocupat cei de la Direcţia 1- Servicul 1A. Era o grupă de ofiţeri care aveau în grijă scriitorii germani. Aveam numele de cod «Naţionaliştii-fascişti germani»”, a declarat Richard Wagner. Grupul de Acţiune Banat avea în jur de zece membri, însă, la cenaclurile ţinute în actualul sediu Orizont, veneau peste 30 de persoane.

Microfoane la cenaclu

Securitatea a avut grijă să nu le scape nimic din ce se discuta la cenaclu, astfel că au montat microfoane în sala de la Orizont, unde se întâlneau scriitorii.

„Microfoanele au fost puse în 1980. Nu trebuia neaparat să te cheme la securitate, ca să te simţi hărţuit. Herta a primit o ofertă să fie colaboratoare, dar a refuzat, iar pentru acest lucru a plătit. În 1979, şi-a pierdut postul de traducătoare de la Tehnometal. A rămas şomeră”, a mai spus Wagner. Richard Wagner a stat doar o săptămână în arest, în timp ce colegii lui au fost reţinuţi opt luni, pentru  „propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite