Scenariu de filme cu proşti la Serviciul de Ridicare a Maşinilor din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai mulţi timişoreni se revoltă împotriva celor de la Ridicări
Tot mai mulţi timişoreni se revoltă împotriva celor de la Ridicări

O situaţie incredibilă scoate la iveală incompetenţa şi modul în care se ridică maşinile din Timişoara. Un episod petrecut pe strada Circumvalaţiunii confirmă că manipulanţii maşinilor de ridicat şi băieţii cu veste fosforescente acţionează haotic.

În ultima şedinţă de Consiliu Local consilierul Adrian Pau i-a „urecheat” pe şeful ADP, Liviu Barbu şi şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru. Mai exact Pau a spus că la sfârşitul lunii februarie au fost ridicate ilegal mai multe maşini de pe strada Circumvalaţiunii, iar după o zi, când au constatat că nu trebuia să ridice autoturismele, reprezentanţii ADP au adus maşinile din nou în faţa blocului şi le-au descărcat în parcare. Consilierul a cerut lămuriri de la cei doi directori. „Maşinile erau parcate pe drum. Acolo decide Poliţia Rutieră dacă se ridică sau nu”,  s-a apărat Doru Spătaru în şedinţa de plen.

Episodul „Liber la parcat pe drum”

Unul dintre timişorenii care s-a trezit fără maşină după ce a parcat regulamentar povesteşte cum a fost batjocorit de funcţionarii plătiţi din bani publici. „Avem o hârtie de la primărie care spune că parcarea pe drum între străzile Burebista şi Gheorghe Lazăr este permisă şi în care municipalitatea îşi ia angajamentul ca în cel mai scurt timp să amenajeze parcări”, a spus Daniela Morar.

Episodul „Amenda Telprak”

Amenajarea parcărilor a început cu  montarea panourilor Telpark pe strada Circumvalaţiunii pe unul din sensuri. „Indicatoarele au fost montate peste noapte, iar dimineaţa ieşind mai târziu din casă ne-am trezit cu amenzi în parbriz, dar asta nu a fost nimic în comparaţie cu ce am păţit la sfârşitul lunii trecute”, povesteşte tânăra.

Episodul „Ridică şi fugi!”

Întradevăr amenzile puse în parbriz nu au însemnat nimic în comparaţie cu şocul la care au fost supuşi oamenii când şi-au văzut maşinile ridicate peste noapte. „Am venit seara acasă şi mi-am parcat maşina. A doua zi am ieşit mai târziu din casă şi am văzut că nu este maşina. Un vecin, la care, de asemenea i s-a ridicat maşina ,a sunat la ei, iar mâine zi mi-am găsit maşina în parcare, fără nicio explicaţie”, a spus Daniela Morar.

În realitate filmul evenimentelor arată că de dimineaţă reprezentanţii firmei care are contract cu primăria au montat indicatoarele rutiere care interzic parcarea, iar din spate Serviciul de Ridicări îşi făcea treaba ca şi cum maşinile erau parcate acolo de când lumea şi încurcă circulaţia, când de fapt oamenii s-au trezit cu maşinile parcare ilegal, fără să fie anunţaţi că acolo se va interzice oprirea. „Eu nu ştiu nimic. Totul e la nivel de zvon”, a spus şeful Poliţiei Rutiere Timişoara, Dumitru Domăşneanu. După „urecherea” din Consiliul Local, şeful ADP, Liviu Barbu a recunoscut evenimentul, nereuşind decât să spună că „ADP va suporta cheltuielile de ridicare, transport şi aducere înapoi a maşinilor”, fără a preciza dacă banii vor fi impuşi celui care a greşit sau se va plăti din bani publicil.

Episodul „Tortul şi spray-ul lacrimogen”



Scenele de râsul-plânsul de pe strada Circumvalaţiunii nu sunt singurele în care au fost implicaţi cei de la Serviciul de Ridicare a maşinilor. Fostul consilier local, Cristian Anton s-a încăierat cu un poliţist comunitar după ce i-a fost ridicată maşina în timp ce era în cofetărie să ia tortul de ziua fiicei sale. Scena s-a petrecut pe Calea Lugojului, unde Cristian Anton a mers să ia un tort pe care să îl ducă la grădiniţă de ziua fiicei sale şi a parcat ilegal. Când era încă în cofetărie, Anton a văzut că maşina îi este ridicată şi a fugit spre maşină, unde a intrat în conflict cu poliţistul comunitar Ciprian Lascu. Acesta din urmă i-a pulverizat lui Cristian Anton spray lacrimogen în ochi, iar consilierului nu i-a mai rămas decât să plângă, la propriu, după tortul fetei. În urma unei anchete interne, poliţistul a fost penalizat la salariu pentru că a folosit incorect spray-ul lacrimogen, făcând exces de zel.

Timişoara: EXCLUSIV Poliţistul „spray lacrimogen”, ameninţat cu bătaia de un taximetrist
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite