Sabău: "Chiar şi cu absenţe importante, Dinamo poate forma o echipă redutabilă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Ovidiu Sabău este mulţumit de atmosfera din echipă
Ioan Ovidiu Sabău este mulţumit de atmosfera din echipă

"Poli" Timişoara merge să câştige în "Ştefan cel Mare", victoria fiind singurul rezultat care le menţine în viaţă speranţele la titlu. De cealaltă parte, "câinii" au nevoie de puncte pentru a-şi asigura participarea îm cupele europene.

În turul campionatului, cu Sabău pe bancă, alb-violeţii au obţinut prima victorie cu Dinamo, în campionat, după 13 ani. "Ştiu că este un joc special pentru suporteri, dar şi pentru noi, pentru că avem nevoie de victorie pentru a păstra speranţe la titlu", a spus antrenorul bănăţenilor.

"Lipsesc jucători importanţi de la Dinamo, însă de la mijloc în sus, chiar şi fără Torje, pot alcătui o echipă bună, care poate pune în dificultate orice adversar, dacă jucătorii sunt în formă. În apărare e clar că au probleme, probabil vor fi nevoiţi să recurgă la improvizaţii, iar noi trebuie să fim motivaţi şi bine pregătiţi, pentru a specula orice greşeală", a mai spus Neluţu Sabău.

Şi timişorenii au probleme de lot, Magera fiind suspendat, Mera, Scutaru şi Mansour accidentaţi, în timp ce Nibombe, Cisovsky şi Parks sunt incerţi, însă au făcut deplasarea, astăzi, la Bucureşti. Iată lotul deplasat de alb-violeţi în vederea partidei cu Dinamo: Taborda, Pantilimon - Bonfim, Cisovsky, Nibombe, Luchin, Brezinski, Sepsi, Maxim - Alexa, Dede, Contra, Ionescu, Bourceanu, Curtean - Cociş, Parks, Goga.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite