Timişoara: Sabău aplaudat la primul antrenament cu "Poli"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Ovidiu Sabău a sosit astăzi în Timişoara şi a condus, de la ora 20, primul antrenament al noii sale echipe.

MAI CITIŢI:

Suporterii timişoreni: "Sabău e cea mai decentă alegere"

Reunirea lotului Politehncii Timişoara a fost programată la ora 19, iar Sabău a avut sub comanda sa 26 de fotbalişti. Absenţele de marcă au fost Brezinsky, Rusici şi Goga - aflaţi cu probleme medicale la o clinică din Stuttgart, Bucur - care şi-a botezat sâmbătă băieţelul, Parks şi Nibombe, care au fost învoiţi o zi în plus, având mult de călătorit înapoi din Costar RIca, respectiv Togo. La şedinţa de pregătire au participat şi noile achiziţii Bourceanu şi Claudiu Ionescu, plus o parte din jucătorii împrumutaţi în returul campionatului trecut la Buzău, dar şi câţiva tineri de la echipa a doua.

Peste 100 de suporteri alb-violeţi au venit luni seara la stadion pentru a-l vedea pe noul antrenor de la "Poli". Acesta a sosit "nemţeşte", cu câteva minute înainte de ora anunţată, în maşină cu directorul executiv al clubului, Gheorghe Chivorchian. Ioan Ovidiu Sabău a fost primit cu aplauze de fanii prezenţi, însă a amânat declaraţiile de presă pentru ziua de miercuri, când va avea loc prezentarea oficială.

La antrenament au participat şi membrii staff-ului tehnic adus de Sabău, adică secundul Mircea Cojocaru, antrenorul cu portarii Marius Bratu şi preparatorul fizic Dan Didiţă.

Citiţi mâine în Adevărul de Seară Timişoara totul despre primele zile ale lui Ioan Ovidiu Sabău la "Poli"!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite