Timişoara: Doi acţionari ai SIF Banat-Crişana cer strămutarea dosarelor privind AGA din aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele Incodyne Limited şi Dericom Limited, acţionari ai SIF Banat-Crişana (SIF1), au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea dosarelor de judecată aflate pe rolul Tribunalului Arad prin care au solicitat suspendarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor din luna aprilie.

Cererea formulată de Incodyne Limited are termen pe 14 ianuarie 2010, iar cea a firmei Dericom Limited va fi discutată în instanţă pe 20 ianuarie 2010.

Incodyne Limited şi Dericom Limited, care au avut drepturile de vot suspendate la AGA din aprilie, au solicitat instanţei, în luna iulie, anularea hotărârii prin care a fost ales noul Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii şi anularea deciziei CA privind suspendarea drepturilor de vot.

Conducerea SIF a suspendat, în cadrul adunării generale din aprilie, drepturile de vot ale mai multor acţionari, pe motiv că acţionează în mod concertat, iar mulţi dintre aceştia au solicitat în instanţă anularea hotărârii acţionarilor privind alegerea administratorilor, fiind nemulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat procesul de votare.

În cadrul adunării generale din 25 aprilie, acţionarii SIF Banat-Crişana au reconfirmat cinci membri CA şi au ales alţi doi administratori, pe preşedintele Băncii Transilvania (TLV), Horia Ciorcilă, şi pe directorul general adjunct al societăţii de investiţii, Carmen Dumitrescu. Cei doi au renunţat, însă, la funcţiile în care au fost numiţi, după ce modul de desfăşurare a adunării a fost contestat de către acţionari.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite