Timişoara: Revoltă în rândul suporterilor "viola". Deşi sunt gazde, poliştii trebuie să străbată 600 de km, în timp ce oaspeţii doar 60 km

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporterii bănăţeni au luat foc la auzul veştii că „Poli” va juca meciul din în etapa a VI-a a campionatului, cu Astra Ploieşti, la Bucureşti, pe stadionul „Giuleşti”.

Decizia a fost aprobată de Liga Profesionistă de Fotbal, pentru că pe arena „Dan Păltinişanu” nu se poate juca din cauza lucrărilor care se fac la gazon. Responsabilii clubului timişorean au decis să refacă suprafaţa de joc înaintea meciurilor din Europa League, însă lucrările s-au întins mai multe decât se aşteptau.

Fanii nu pricep de ce oficialii lui „Poli” au ales Bucureştiul, aflat la o distanţă foarte mare, când ar fi fost variante mult mai accesibile suporterilor care doreau să ajungă la meci. „E supărarea mare. Din ce ştiu eu nu o să meargă nimeni la Bucureşti. Am vorbit deja cu câţiva suporteri care vor chiar să renunţe la abonamnte, pentru că spun că e bătaie de joc. Este anormal ca noi, echipa gazdă să facem 600 de kilometri, iar oaspeţii de la Ploieşti, doar 60 de kilometri. Putea să aleagă o serie de variante mult mai apropiate”, a spus Paul Prodana, unul din liderii galeriei Commando Viola. 

Conducerea promite să se revanşeze

Directorul executiv al bănăţenilor, Gheorghe Chivorchian promite fanilor dezamăgiţi că se va gândi la o revanţă faţă de ei. „Am fi dorit să jucăm acasă, dar nu avem cum. A fost o chestiune de forţă majoră, arena noastră a suferit mai multe modificări pentru Liga Europa, am schimbat şi gazonul, care va arăta impecabil la următorul meci. Nu puteam să intrăm pe gazon, pentru că am fi compromis o lucrarea de 100.000 de euro”, a spus Chivorchian.

Partida cu Astra Ploieşti se va disputa, duminică, de la ora 21.45, pe stadionul "Giuleşti"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite