Reţea de contrabandă destructurată la frontiera româno-sârbă: un cetăţean sârb a fost omorât de poliţişti timişeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul în cooperare cu mai multe structuri ale M.A.I., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier constituit din cetăţeni români şi sârbi, specializat în traficul ilegal cu tigari.

În contextul intensificării activităţilor specifice pe linia combaterii criminalităţii organizate transfrontaliere, cu accent pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, în baza unor informaţii proprii, au desfăşurat, în perioada aprilie-august 2012, activităţi specifice într-un dosar complex de urmărire penală, în cooperare cu mai multe structuri ale M.A.I. şi sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Timişoara.

Astfel, în data de 05.08.2012, în jurul orelor 12.00, echipe de poliţişti de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră Timiş şi Deta au efectuat pânde în teren în vederea prinderii în flagrant a suspecţilor despre care existau date şi informaţii că intenţionau să întroducă în ţară, în mod fraudulos, peste frontiera de stat, o cantitate de ţigări de contrabandă.

Ca urmare a monitorizării zonei, poliţiştii de frontieră au observat două persoane care transportau dinspre teritoriul sârbesc, spre teritoriul românesc, mai multe colete voluminoase.

L-au împuşcat pentru că nu s-a oprit la somaţie

Poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea în flagrant a celor în cauză, fapt pentru care s-a procedat, în conformitate cu prevederile legale, la somarea prin voce a celor doi bărbaţi. Deoarece aceştia nu s-au supus, au fost trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical.

Una dintre persoane s-a supus somaţiilor şi a fost reţinută imediat, însă cealaltă a încercat să fugă, nesupunându-se somaţiilor legale ale poliţiştilor.

"În consecinţă, în conformitate cu prevederile legale, politistii de frontiera au tras la nivelul picioarelor persoanei care alerga spre teritoriul statului vecin, însă bărbatul, care s-a aplecat, a fost rănit în spate. Poliţiştii de frontieră au solicitat de urgenţă, prin apel la 112, o ambulanţă care a sosit la faţa locului, medicii constatând decesul persoanei", a declarat Isamina Maghiar, subinspector de poliţie.

Zece persoane reţinute

În urma cercetării efectuate la faţa locului, de către poliţişti de frontieră şi procurori, în comun cu autorităţile sârbe, au fost descoperite 1.500 de pachete de ţigări mărcile Marble şi Fast.

Concomitent cu acţiunea de prindere în flagrant, în continuarea cercetărilor în acelaşi dosar, în data de 05.08.2012, au avut loc zece percheziţii domicilare în mai multe localităţi din judeţul Timiş.

"Zece persoane implicate in activitatea infracţională au fost prezentate procurorului D.I.I.C.O.T., printre acestea şi persoana reţinută la „frontiera verde”, fiecare primind ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup şi contrabandă", a mai spus Maghiar.

În prezent, ancheta penală se desfăşoară sub directa îndrumare a procurorului D.I.I.C.O.T.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite