Regele Mihai I al României aniversat la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai
Regele Mihai

Societatea „Timişoara” organizează o manifestare omagială la împlinirea a 90 de ani de către Majestatea Sa Regele Mihai I. Evenimentul va avea loc luni, 24 octombrie, de la ora 18.00, la Casa Adam Muller Guttenbrunn.

La Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timişoara va avea loc proiecţia filmului „Monarhia salvează România”. Documentarul regizat de Sorin Ilieşiu a apărut în 1992 şi abordează, printre altele, ”războiul sfânt” de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord de către armata română condusă de mareşalul Ion Antonescu, instaurarea comunismului şi abdicarea forţată a M.S.Regele Mihai.



Nu este o maniofestare a organizaţiilor monarhiste, ci a Societăţii Timişoara, care şi-a manifestat mereu afinităţile pentru rege. Acum, la aniversarea celor 90 de ani am decis că este bine să marcăm aceast eveniment. Regele Mihai I este una din cele mai importante personalităţi în viaţă, un conducător de stat care prin tot ce a făcut a dovedit o atitudine ireproşabilă, demnă de un morah”, a declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

După vizionarea filmului documentar “Monarhia salvează România”  va avea loc un concert de muzică de cameră, iar participanţii vor cioci un pahar de şampanie în cinstea Regelui Mihai I. “Nu vor fi discuţii pro şi contra monarhie, ci doar un moment aniversar, o sărbătoare”, a mai spus Mihlacea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite