Constantin Ostaficiuc, vice-preşedintele PDL: "Timişoara, Banatul şi Ardealul au votat pentru Comunitatea Europeană"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul PDL din Timişoara
Sediul PDL din Timişoara

Constantin Ostaficiuc, vice-preşedintele PDL, s-a arătat extrem de bucuros de rezultatele date publicităţii cu privire la numărul românilor care au participat la referendum. 

Reprezentanţii democrat-liberalilor din Timişoara au stat cu ochii pe televizor pentru a afla primele rezultate ale prezenţei la referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Veştile că nu s-au realizat pragul de 50,1 la sută au fost primite cu aplauze la sediul PDL. Constantin Ostaficiuc, vice-preşedintele PDL, alături de ceilalţi membri, au ascultat discursul lui Traian Băsescu. Când a început să vorbească Crin Antonescu, Ostaficiuc a spus: "Nu vreau să ascult un om care nu mai este în politică".

"Românii au demonstrat că vor în Comunitatea Europeană. Timişul, Timişoara, Banatul, Ardealul, au demonstrat încă o dată că locul unde trebuie să ne regăsim este Comunitatea Europeană. Trebuie să ne restrângem ca întreaga ţară să se regăsească în această idee. Vreau o Românie unită, Europeană, aşa cum am dovedit noi aici în Banat.

Sunt foarte bucuros, extraordinar de bucuros, pentru că am convingerea acum că şi nepoata mea va avea un loc în Europa. Aveam un mare semn de întrebare dacă azi nu era acest vot. Îmi aduceam deja aminte de vremurile pe care le trăiam înainte de 1990. Nu doream ca fiica mea, nepota mea să mai trăiască aşa ceva. Acest lucru se întâmpla dacă în România, astăzi, se vota altfel.

În judeţul Timiş, după informaţiile noastre, procentul este sub 40 la sută. Undeva în jur de 35-36, în noaptea asta vom numera
", a declarat Constantin Ostaficiuc.

Între timp au sosit şi rezultatele de la Institutul de Statistică. În judeţul Timiş s-au prezentat la referendum 35,28 la sută din locuitori.

DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012

Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale dinadevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE REFERENDUM 2012

La ora 23.00 adevarul.ro îţi prezintă rezultatele exit poll-urilor privind scrutinul de demitere al lui Traian Băsescu.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele referendumului 2012 în fiecare oraş. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre referendum, ziua votului şi rezultate referendum 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos.

Harta interactiva a Romaniei, pe adevarul.ro

Iată mai jos lista:

Rezultate Referendum 2012 Alba Iulia şi judeţul Alba: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Arad: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Piteşti şi judeţul Argeş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Bacău: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Oradea şi judeţul Bihor: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Botoşani: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Braşov: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Brăila: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 BUCUREŞTI şi Ilfov: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Buzău: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Reşiţa, Caransebeş şi judeţul Caraş-Severin: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Călăraşi: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Cluj-Napoca şi judeţul Cluj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Constanţa: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Craiova şi judeţul Dolj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Galaţi: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Giurgiu: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgu-Jiu şi judeţul Gorj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Deva şi Hunedoara: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Iaşi: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Piatra Neamţ şi judeţul Neamţ: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Slatina şi judeţul Olt: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Baia Mare şi judeţul Maramureş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Mehedinţi şi Drobeta Turnu Severin: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgu-Mureş şi judeţul Mureş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Ploiesti şi judeţul Prahova: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Zalău şi judeţul Sălaj: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Satu Mare: detalii AICI!

Rezultate Referendum 2012 Sibiu: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Suceava: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Slobozia şi judeţul Ialomiţa: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Alexandria şi judeţul Teleorman: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Timişoara, Lugoj şi judeţul Timiş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Tulcea: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Vaslui: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Râmnicu Vâlcea şi judeţul Vâlcea: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Focşani şi judeţul Vrancea: detalii AICI

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite