Razie de proporţii noaptea trecută în Timişoara: două persoane arestate, 116 amenzi date

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au ieşit la vânătoare de infractori
Poliţiştii au ieşit la vânătoare de infractori

Persoane reţinute, paznici amendaţi, dosare penale şi amenzi aplicate de politisti in urma controalelor din cursul nopţii trecute

Politiştii de la IPJ Timiş au continuat raziile şi noaptea trecută, pentru identificarea bunurilor obţinute din comiterea unor infracţiuni, depistarea persoanelor date în urmărire, a celor implicate în traficul şi consumul ilicit de droguri sau ţigări. 

În urma acţiunii au fost constatate zece infracţiuni, au fost reţinute două persoane şi au fost aplicate 116 sancţiuni contraveneţionale în valoare de 28.715 lei.

Din cele 116 sanctiuni, 46 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, trei pentru efectuarea de acte de comerţ fără respectarea prevederilor legale şi 52 de amenzi pentru încălcarea normelor rutiere.

Jumatate din sancţiunile la regimul rutier au fost aplicate şoferilor care nu au respectat normele legale de viteză impuse. Au fost ridicate şi şase premise de conducere.

În urma controalelor efectuate la personalul care asigura paza şi protectia bunurilor, politiştii secţiilor 1 şi 2 au depistat două persoane care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

100 de cartuşe de ţigări în portbagaj



În urma unui control în trafic, poliţiştii Sectiei 1au oprit în zona Pieţei Petru Rareş un autoturism condus de I. I. Gheorghe, de 26 de ani, din comuna Giarmata. La controlul autovehiculului au fost gasite în portbagaj 100 de cartuşe de ţigări cu timbre fiscale în limba slavă.  Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.

Bucureşteancă prinsă la furat


În timpul acţiunii, politiştii Sectiei 5, au depistat o femeie, din Bucureşti, în interiorul unui complex comercial din în timp ce sustrăgea articole de îmbrăcăminte. În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că femeia figureaza cu interdicţia de a părăsi municipiul Bucureşti în perioada 04.08.2012-02.09.2012.

Politiştii i-au întocmit dosar penal pentru furt, iar bunurile în valoare de 1.116 lei au fost recuperate şi predate administratorului. Suspecta a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi prezentată cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timişoara.

Politistii din Cărpinis au oprit pentru control, la Beregsău Mare o autoutilitară, iar în urma verificărilor s-a stabilit că şoferul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoutilitara nu era înscrisă în circulaţie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite