Profesor de la Medicină, căutător de „comori”: „Anual găsesc două-trei diamante”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Panaitescu Bunu are o pasiune specială, să caute şi să promoveze studenţi de valoare. Profesor Doctor şi cadru didactic la Universitatea de Medicină, specialistul a descoperit mai multe „diamante” care fac acum cinste României în lume. „Nimic nu poate fi mai frumos”, mărturisește profesorul.

Profesorii de la Medicină au trecut prin mână mii de studenţi. Unii dintre ei au învăţat şi au reuşit, alţii au eşuat şi nu au reuşit mare lucru. Există însă o categorie aparte de studenţi, care au în ei o fărâmă de geniu, o educaţie bună şi foartă multă pasiune şi dorinţă de a munci. Profesorul Carmen Bunu Panaitescu, şeful Departamentului de Fiziologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timișoara şi-a asumat rolul de a găsi şi promova această categorie de studenţi. „În fiecare an găsesc 2-3 copii buni. Aşa cum căutătorii de comori caută diamantele într-o grămadă de balast, pasiunea mea este să caut acei 2-3 studenţi care sunt diamantele seriei, copii buni, serioşi, dăruiţi pentru medicină”, mărturiseşte Carmen Panaitescu Bunu. 

Studenţi care fac cinste

Unul din „giuvaierele” descoperite, şlefuite şi puse în valoare de Carmen Panaitescu Bunu este Felicia Ciuculescu. Tânăra s-a născut într-o familie simplă dintr-un sătuc hunedorean. Încă din anul întâi a ajuns pe mâinile „bijutierului” Carmen Panaitescu Bunu, anul trecut a absolvit Universitatea de Medicină din Timişoara, anul acesta îşi ia doctoratul la Frankfurt în Germania, iar din vară începe o şcoală postdoctorală la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, unde va lucra alături de profesorul David Williams, unul din cei mai mari cercetători din lume în domeniul celulelor stem. „Sunt foarte foarte fericită pentru ea. Îmi arată că drumul drept este acesta, să ajuţi un copil atunci când are nevoie, să-l recunoşti din grămada de ochişori care se uită la tine la primul curs, nu ştiu cum, prin faptul că zâmbeşte sau este ruşinos, prin faptul că pune o întrebare şi să-i întinzi o mână, să-l ajuţi să facă saltul din cei mulţi către o carieră frumoasă”, a spus, cu ochii umeziți de lacrimi, Carmen Panaitescu. 



Iulia Skoda face carieră în Suedia

image

O altă tânără pusă în valoare de Carmen Panaitescu Bunu este Iulia Skoda, aflată în prezent în Suedia. Tânăra i-a acordat o șansă sistemului medical din România, dar țara noastră nu a putut să-i ofere nimic.  „Când am început facultatea, am crezut că pot lupta cu morile de vânt și că voi răzbi în sistemul românesc, păstrându-mi principiile cu care am fost crescută”, povestește Iulia. S-a înșelat amarnic, astfel că în anul IV a plecat printr-o bursă de studiu în Germania, la Frankfurt. A ales însă o țară nordică. „Partenerul meu de viață a primit o oferă de doctorat în Suedia. Am venit pentru trei săptămâni în vara lui 2009, să văd cum e sistemul de aici. Mi-a plăcut mai mult decât cel nemțesc, iar acum lucrez la o clinică de urgențe medicale. Îmi place mult ce fac și mă simt foarte bine într-un sistem normal”, a mai spus tânăra. 


image

Bulgărele crește în Occident

Victor Ciocoșitan este un alt medic descoperit de profesorul Panaitescu Bunu. La fel ca alți colegi ai săi de mare valoare, Victor Ciocoșitan face carieră printre străini. „Îmi amintesc bine bine de Victor. A fost în prima serie în care am predat eu. Victor a beneficiat de acelaşi traseu. L-am văzut că e bun, a venit la spital, a mers la Frankfurt, cei de acolo l-au remarcat, iar când a terminat facultatea a plecat pe cercetare mai întâi în Italia, iar acum este în Germania la Heidelberg, la Fiziologie”, a mai spus profesorul de la Universitatea de Medicină din Timișoara. Potrivit profesorului tinerii români care merg cu diferite burse în străinătate sunt adevărați ambasadori pentru colegii mai mici care vin din urmă. „Spre exemplu a fost Felicia la Frankfurt, i-a ajutat și pe colegii care au venit mai târziu și așa s-a ajuns la un parteneriat între Frankfurt și Timișoara prin care vor pleca în vară 15 studenți. Dintr-o sămânţă creşte o recoltă întreagă de copii buni”, a spus profesorul.

Satisfacția supremă

Carmen Panaitescu Bunu mărturisește că este neputincioasă în fața dorinței tinerilor de a fugi din România. „Au fost ani de zile în care încercam să îi conving pentru că pur și simplu credeam că o să se schimbe ceva. Nu îi poți convinge să rămână când salariul unui rezident este mai mic decât al femeii de serviciu. Nu mai pot să îi țin. Mi-e și frică să nu mă bată părinții dacă mai pun ochii pe careva, îi lasă singuri”, glumește amar profesorul. Cea mai mare satisfacție a cadrului didactic rămâne însă succesul studenților ei și momentele când aceștia își aduc aminte pe unde au trecut. „Pentru o mamă nu există o bucurie mai mare decât să știe că pe lângă copiii de acasă, crește și copii în universitate. Când primesc câte un mesaj de ziua mea de la ei este ca un buchet de flori pe care îl primește un mare actor. Nu poate fi nimic mai frumos”, mărturisește profesorul cu lacrimi în ochi. 

Cât contează un profesor?

Povestea Feliciei Ciuculescu, tânăra care a ajuns la Harvard pornind de jos, arată ce înseamnă pentru un student să fie remarcat la momentul potrivit. „Aşa cum, în ţară am avut-o mentor pe doamna Profesor Doctor Carmen Bunu, în Germania, în toţi aceşti ani, domnul Profesor Doctor Reinhard Henschler mi-a fost mereu alături apreciind rezultatele cercetărilor mele. Sfaturile domniei sale mi-au fost de mare folos. Urmează să lucrez cu domnul profesor David Williams, numit şi părintele tratamentului Anemiei Fanconi (n.r. o boală rară). Este o onoare să lucrezi cu oameni ca doamna Bunu, domnul Henschler sau domnul professor Williams”, a spus Felicia.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite