Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, îşi amenajează dormitor la primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Robu, unul dintre principalii susţinători ai acestui proiect
Nicolae Robu, unul dintre principalii susţinători ai acestui proiect

Nicolae Robu, care a suferit o operaţie dificliă pe cord, patru bypass-uri, în campania electorală, are nevoie de condiţii mai speciale. Edilul şef este nevoit să întindă şi să se odihnească de mai multe ori pe zi.

De câteva zile, într-o încăpere aflată lângă biroul primarului Nicolae Robu, se lucrează intens. Liberalul a dat dispoziţie ca biroul unde şi-a ţinut arhiva Aura Junie, şefa Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei, să fie transformat într-o cameră de odihnă.

Nicolae Robu, care a suferit o operaţie dificliă pe cord, patru bypass-uri, în campania electorală, are nevoie de condiţii mai speciale. Edilul şef este nevoit să întindă şi să se odihnească de mai multe ori pe zi.

Având în vedere că Robu ajunge la serviciu la ora 7 dimineaţa şi pleacă seara târziu, nu avea cum să respecte recomandările medicilor în sediul primăriei, astfel că era nevoit să facă drumuri dese la Hotelul Politehnicii, care se află la distanţă scurtă, tot în centrul Timişoarei.

Noul dormitor, care va avea şi duş, va fi terminat până la sfârşitul săptămânii viitoare, urmând apoi să se aducă şi mobilierul aferent.

Interesant este că nu doar primarul Nicolae Robu va avea parte de dormitor la serviciu.

Preşedintele Titi Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, are şi el o cameră cu pat şi duş, însă este vorba de o moştenire de pe vremea comuniştilor. Camera de odihnă care se află în Palatul Administrativ aparţinea, înainte de 1989, primului secretar al PCR, care se întâmpla să dea raporturi lui Ceauşescu despre realizările măreţe şi noaptea târziu.

Şi prefectul Eugen Dogariu are posibilitata să doarmă la lucru, el având amenajată o cameră, ţinând cont că instituţia pe care o conduce trebuie să facă faţă situaţiilor de urgenţă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite