Pompierii timişeni învaţă în Ungaria cum să intervină la inundaţii GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

22 de pompieri din Timiş, Arad şi Caraş Severin participă  în acest sfârşit de săptămână la Szeged, la un exerciţiu internaţional. Pregătiţi cu autospeciale, autoturisme de teren, o autospecială de cercetare., ambarcaţiuni, ATV-uri, proiectoare, generatoare de curent, instalaţii de iluminat tip balon şi echipamente de protecţie, pompierii români şi un echipaj salvamont, vor trece astăzi graniţa în Ungaria.

La Szeged, pompierii se vor alătura omologilor lor din Serbia şi Ungaria, membri ai echipei DKMT Rescue Team (echipă de intervenţii pentru gestionarea în comun a problemelor legate de inundaţii), pentru a participa la un amplu exerciţiu de protecţie civilă, în cadrul euroregiunii DKMT.

image

Scopul acestui exerciţiu este constituirea unei echipe complexe care să poată interveni pentru limitare şi înlăturarea eficientă a efectelor inundaţiilor, la nivel interregional, pentru apărarea cetăţenilor, a animalelor, a bunurilor şi a mediului în caz de inundaţii. Scenariul nu a fost dezvăluit încă de organizatori, pentru ca exerciţiul să se desfăşoare în condiţii cât mai apropiate de realitate. Cu toate acestea, activităţile se vor desfăşura continuu, pe durata a două zile, inclusiv pe timp de noapte. Programul detaliat al îndeplinirii sarcinilor va fi înmânat participanţilor doar înainte de exerciţiu, odată cu alertarea, la fel ca în situaţiile reale.


Ceea ce se ştie însă este că participanţii vor fi cazaţi într-o tabără de corturi militare. Astfel de exerciţii se desfăşoară anual în cadrul euroregiunii DKMT, pentru formarea continuă a membrilor echipei (2009 - Titel, Serbia, 2010 - Arad, România). Ele reprezintă o bună oportunitate pentru pompierii români de verificare a modului de comunicare şi cooperare cu echipe internaţionale în caz de inundaţii, precum şi de aplicare a cunoştinţelor nou obţinute, în măsura în care este posibil, în practica naţională.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite