Timişoara: Poliţia a primit informaţii despre militarul dispărut (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPDATE, Ora 12.00: Poliţia Timiş cercetează o informaţie primită pe numărul de urgenţă de la un taximetrist după ce în oraş s-au  împrăştiat pozele sergentului dispărut.

Sergentul Gheorghe Răescu, de 25 de ani, membru al batalionului Scorpionii Galbeni, care a luptat în Irak, căutat de Poliţia Timiş după ce a fost dat dispărut de rude, a fost văzut în zona Gării de Nord din Timişoara.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş au informat acum câteva minute că s-a primit un apel pe numărul 112 de la un taximetrist care susţine că l-a văzut pe tânăr în gară. „Verificăm această pistă momentan”, a declarat Sergiu Rus, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Zeci de afişe lipite în Complexul Studenţesc

Astăzi, de la prima oră, zeci de afişe au fost lipite în zona Complexului Studenţesc din Timişoara, unde locuia tânărul dispărut. 

Ora 8.14:  
Poliţia caută un militar care a luptat în Irak şi a dispărut fără urmă

Poliţia caută un tânăr sergent de 25 de ani, care face parte din batalionul Scorpionii Galbeni, care a luptat în Irak. Gheorghe Răescu este dispărut de la domiciliu şi nu s-a mai prezentat nici la Unitatea Militară Chişoda, unde este angajat ca militar profesionist.

Poliţia Timiş a emis un comunicat de presă în care anunţă că tânărul militar a dispărut de trei zile de la domiciliu şi solicită publicului să sune imediat la 112 în situaţia în care cineva ştie unde se află militarul.

A lăsat un bilet de adio

Surse citate de în presa locală din Timişoara susţin că tânărul urma să se logodească şi că ar fi pierdut o sumă mare la jocuri de noroc. Logodnica lui Gheorghe Răescu spune că în garsoniera lor a mai găsit telefoanele mobile ale acestuia, portofelul cu aproximativ 4.000 de lei şi un bilet de adio. În bilet militarul scrie că a iubit-o foarte mult pe logodnica lui şi a rugat-o să explice părinţilor lui, plecaţi în Italia, ce s-a întâmplat.

Semnalmentele dispărutului

„Semnalmentele dispărutului sunt: 1,78m, 70  kg, ten deschis, păr şaten, tuns scurt,  ochi verzi, buze groase, are o cicatrice sub bărbie.  În momentul dispariţiei era îmbrăcat într-un tricou de culoare albastră cu înscrisul „adidas”, purta blue-jeans trei sfert de culoare albastră şi pantofi tip sport de culoare albă.  În cazul depistării vă rugăm apelaţi 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite