Poli Timişoara s-a reunit azi în vederea noului sezon. Bănăţenii nu ştiu încă în ce ligă vor juca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alb-violeţii au început sezonul cu un antrenament uşor
Alb-violeţii au început sezonul cu un antrenament uşor

Nu mai puţin de 13 jucători din lotul care a încheiat sezonul trecut au absentat, marţi seara, de la primul antrenament al bănăţenilor în vederea noului sezon. Sâmbătă, alb-violeţii pleacă în primul cantonament al verii.

La prima sesiune de pregătire de după vacanţă au participat 27 de jucători alb-violeţi, însă jumătate dintre aceştia provin de la echipa a doua a clubului sau de la echipele de juniori. Iată lotul care a efectuat antrenamentul de marţi seara: Cisovsky, Burcă, Luchin, Scutaru, Sepsi, Poparadu, Curtean, Matei, Magera, Popovici, Nikolic, Axente, Zăgrean, Dobricean, Mera, Pătraş, Sava, Boştină, Fl. Sandu, Dudaş, Chiţu, Ad. Popa, Ad. Ganea, Zaluschi, Leagu, Triţoiu, Gârlea, ultimii doi fiind portari de la echipa U16.

Patru jucători nu au participat la antrenamentul condus de Dusan Uhrin, însă au ajuns la Timişoara în cursul zilei de marţi: Taborda, Lepmets, Ghionea şi Rocha. Doi jucători de bază în ultima parte a sezonului trecut, Helder şi Ignjatijevic, au jucat în Banat sub formă de împrumut şi s-au întors la cluburile de care aparţin, Nancy, respectiv Steaua Roşie Belgrad.

Jucătorii care au fost selecţionaţi pentru echipele naţionale au fost absenţi motivaţi, Pantilimon, Bourceanu, Zicu şi Ricketts primind câteva zile libere în plus. Au mai lipsit Dorin Goga, învoit până pe 16 iunie pentru luna de miere, el căsătorindu-se pe 4 iunie, şi Mansour Gueye, aflat în tratament la Roma.

La reunire a fost prezent şi fostul căpitan Dan Alexa, care şi-a luat rămas bun de la alb-violeţi, el semnând cu Rapid din postura de jucător liber de contract.

Echipa bănăţeană, a cărei soartă este încă incertă, până la Comitetul Executiv al FRF din 20 iunie, are programate două cantonamente în această vară: unul în Ungaria, la Debrecen, între 18 şi 22 iunie, şi unul la Saafelden, în Austria, între 27 iunie şi 8 iulie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite