Parcul Copiilor se ridică din cenuşă pe ultima sută de metri. După ani de "somn", autortăţile trag tare să prindă alegerile cu parcul gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la unul din cele mai importante parcuri ale Timişoarei trebuie să fie gata în câteva luni. După ce a stat în paragină ani de zile, Parcul Copiilor va fi gata în preajma alegerilor de anul viitor, termenul de execuţie fiind fixat la şase luni.

Lucrările de la Parcul Copiilor au început la mijlocul lunii iunie. Săptămânile trecute şantierul de la Parcul Copiilor „gemea” de muncitori. Într-o parte erau zidarii care construiau toaletele, în altă parte erau deţinuţii care făceau curăţenie, într-o altă zonă se turna betonul pentru amfiteatru. Ieri, parcul părea părăsit. În mijlocul parcului lucra un grup de deţinuţi, iar în rest şantierul era gol.

Viceprimarul Adrian Orza susţine că lucrarea trebuie să fie gata la termen. „S-a stabilit termenul de şase luni prin caietul de sarcini. Pentru ce e peste cifra asta se percep penalizări. De săptămâna viitoare încep să apară şi primele aparate de joacă”, a spus viceprimarul. În aceste condiţii, Parcul Copiilor, lăsat în paragină ani de zile, va fi terminat într-un timp record şi va fi numai bun de spălat creierele votanţilor.

„Firmă de casă“
Consilierul local, Ciprian Bogdan, susţine că, indiferent dacă e folosit pentru campanie electorală sau nu, parcul trebuie terminat. „Am susţinut tot timpul că parcul trebuie să fie deschis cât mai repede. Din punctul meu de vedere parcul trebuie inaugurat şi dacă se face în ziua alegerilor”, a mai spus Ciprian Bogdan. Acesta a adăugat că cea mai mare problemă de la Parcul Copiilor este modul în care Drufec, firma de casă a primăriei, a fost introdusă în proiect.

Lucrarea este executată de trei firme: Horticultura, societate a Consiliului Local, Cons Electrica şi Drufec. Dintre toate firmele cea mai mică felie din lucrare şi din bani îi revine Horticulturii, iar cea mai mare firmei Drufec. Ciprian Bogdan susţine că Drufec a intrat pe uşa din dos în proiect, iar lucrarea ar trebui executată în mare parte de firmele din subordinea primăriei. „Eu cred că Horticoltura era capabilă să facă lucrarea de la Parcul Copiilor. Ar trebui să lucrăm cât mai mult cu societăţile din subordinea local. Într-adevăr, este o intrare pe uşa din dos a Drufecului”, a mai spus Bogdan.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite