Timişoara: Jucătorii timişoreni şi olteni s-au încăierat pe stadionul "Dan Păltinişanu" (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au jucat jumătate de oră cu un om în minus, bănăţenii consideră că ar fi putut învinge Craiova. Arman Karamyan a primit un pumn de la Mitchell după golul lui Mera.

Remiza din această seară nu a mulţumit niciuna dintre părţile implicate. "Ne pare rău că n-am reuşit să câştigăm. În ultimele cinci minute am avut două ocazii foarte mari, păcat că nu am reuşit să marcăm. În prima repriză cred că am făcut un meci bun pe faza defensivă. Am făcut acea greşeală când am primit gol, pentru că altfel ar fi fost 0-0 la pauză şi am fi câştigat. A doua repriză, fiind conduşi, am jucat mai ofensiv, am pus presiune pe ei şi ne-a ieşit doar pe jumăate", a declarat Alexandru Bourceanu.

Şi "juveţii" consideră că ar fi meritat cele trei puncte. "E un rezultat bun, am venit cu gânduri mari la Timişoara. Am simţit că putem lua trei puncte, însă nu a fost să fie. Nu putem să dăm vina pe arbitraj, vom vedea pe înregistări dacă a fost sau nu fault la portar. E păcat, pentru că toată echipa a muncit pentru acest rezultat, însă mergem mai departe, ne gândim la următorul meci", a declarat Ştefan Bărboianu, fundaşul dreapta al "Ştiinţei".

Conflict fără urmări

După golul lui Ioan Mera, Josh Mitchell şi Arman Karamyan s-au încăierat în careul oltenilor, australianul "atingându-l" bine pe armean cu un croşeu de dreapta. "Am pierdut două puncte azi, n-am avut noroc, am ratat ocazii mari. Arbitrul a fost foarte slab, în loc să dea cartonaş roşu când am fost lovit eu, l-a eliminat pe Mera imediat. Poli rămâne în continuare în lupta pentru titlu", a spus Arman la finalul partidei.

Ştefan Bărboianu a explicat reacţia coechipierului său. "Ne-a fost necaz pentru că Silviu a spus că el a prins mingea în mână şi a fost faultat, nu puteam să nu reacţionăm", a declarat tânărul jucător.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite