Fiica scriitoarei Adriana Babeți a devenit un designer de succes în Canada

Oana nu a avut nevoie de ajutorul părinţilor (scriitoarea Adriana Babeţi şi criticul de artă Coriolan Babeţi) pentru a se realiza departe de casă. Timişoreanca este designer vestimentar în Canada.

Cei mai mulţi dintre românii care aleg să plece în străinătate o fac din cauza lipsurilor şi a lipsei de orizont din ţară. Pleacă şi se realizează. Pentru ei este suficent să îşi poată permite o casă, o maşină şi un concediu-două pe an. Asta ar fi normalitatea. Alţii aleg să plece din România, pentru că s-au săturat! S-au săturt de mentalitate, de sistem, de viaţa mioritică în general. Odată plecaţi, stabiliţi printre străini nu vor mai avea niciodată cuvinte bune despre locul şi oamenii pe care i-au lăsat. Vorbele lor despre tărâmul abandonat sunt mereu dure, accide, sarcastice. Mai există o categorie. A celor pentru care România le-a rămas prea mică. Studiile, aşteptările şi orizonturile lor pe plan profesional nu pot fi atinse aici. Pur şi simplu nu pot să crească, nici să răzbată. Dar nici nu sunt dispuşi să facă parte dintr-o nouă generaţie de sacrificiu. Printre ei se numără şi Oana Babeţi.

La nici 35 de ani, tânăra timişoreancă Oana Babeţi este designer vestimentar în London, Canada. A lucrat pentru renumite firme printre care Le Chateu, Kelvin Clain, Donna Karran (DKNY), HUE iar de anul trecut are propria ei firmă de cosnultanţă Wanna B (în engleză, „Wanna” sună exact ca „Oana”).

Oana provine dintr-o familie foarte apreciată şi respectată în Timişoara. Tatăl ei este istoricul şi criticul de artă Coriolan Babeţi, iar mama ei, Adriana Babeţi, critic literar, romancier şi eseist. Preda literatura comparată la Universitatea de Vest din Timişoara. Drumul Oanei a fost trasat până la liceu de părinţi. Au ales pentru ea Liceul de Arte, pentru că desena şi picta de mică.
“Continui să o fac. Să fi avut talent? Să fi cedat, copil bun, insistenţelor paterne, materne, profesorale, profesionale? Să fi fost pictura o obsesie? Să fi fost câte ceva din toate astea? Să fi fost, că nu am scăpat de ele nici până azi”, spune Oana Babeţi.

De la „no” şi „io” la „bună” şi „pa”

La 18 ani, după terminarea liceului şi-a luat bagajele şi pensulele şi s-a mutat la Bucureşti. Timişoara era deja mult prea mică pentru aspiraţiile ei. „M-am aşezat la un etaj de la care credeam că-l pot controla mai bine. Mi-am schimbat stilul de viaţă, am cunoscut oameni noi, am pictat feţe noi, mi-am ascuns accentul bănăţenesc – gata cu „no” şi „ioi”, acum ziceam „bună şi „pa” – şi m-am aruncat în scenografie la Universitatea de Arte Plastice. Acolo am stat trei ani. Am învăţat unele, m-am dezvăţat de altele; retrospectiv, a fost o repetiţie folositoare spectacolelor care aveau să vină. Căci sunt româncă: am plecat”, a povestit Oana.



Nici capitala nu avea să-i satisfacă nevoile, pentru că Oana creştea ca „Făt Frumos din Lacrima”, într-o lună ca alţii într-un an.
Şi aşa s-a gândit ea să schimbe stilul de viaţă bucureştean în life style-ul new york-ez. „Plecarea peste marea cea mare s-a consumat, cu toate aspectele şi miresmele ei, la sfârşitul verii anului 1998. Mă duceam – no more, no less, la New York. Aterizăm, cu piloţi cu tot, ies din aeroportul numit după un preşedinte american îndrăgit şi asasinat, şi – bâldâbâc! – parcă am căzut într-o piscină nesfârşită, cu apa, foarte albastră, luminată puternic de dedesubt. Aşa m-am salutat eu cu oraşul cel mai mare şi mai tare, Babilon şi măr gigantic”, afirmă Oana.

New York-ul i-a venit ca o mănuşă

Patru ani a stat la New York. A trăit intens. Pentru că era obişnuită să înveţe niciuna din provocările ieşite în drum nu au reprezentat o povară. A dat o sumedie de examene, a aplicat la numeroase facultăţi. Şi-a depus dosarul la şase facultăţi şi a intrat la cinci dintre ele! A ales „Fashion Institute of Tehnology”. „Am făcut patru ani de Textile and Fashion Design. Mi-a plăcut şcoala asta ceva grozav – atmosfera ei, colegii, profesorii, toate şi toţi de-o multietnicitate ameţitoare”, a spus Oana Babeţi, care a început să „mănânce” New York-ul pe pâine. „Am avut joburi de tranziţie, ca să îmi fac o experienţă. Îmi dădusem seama, după doar câteva săptămâni, că oraşul îmi venea ca o mânuşă, şi cred că şi eu lui”, a mai declarat timişoreanca.



„Acolo nu mai conta cine sunt părinţii”

Spicuind din C.V.-ul ei, în cei cinci ani de la New York a făcut şi scenografia la diverse piese (printre ele „Turandot”, pusă în scenă la La Mama Theatre) şi costumele pentru un concert de muzică experimentală la Kitchen Theatre.A participat la vreo cinci expoziţii de grup de pictură şi la unul dintre cele mai mari spectacole anuale de textile (la „Javit Center”) şi la două show-uri de printuri de textile.
„Prin anul al treilea de facultate am avut o colaborare de trei luni ca designer la HUE, Calvin Klein şi, un an mai târziu, mi-am facut internship-ul la Donna Karan (DKNY). Ăsta e şi anul în care am câştigat concursul anual organizat de departamentul facultăţii mele, concurs sponsorizat de compania Marthei Stewart. Şi apoi am absolvit facultatea (în mai 2003), cu emoţii vaste şi-o chiar imensă bucurie. Teminasem facultatea într-o lume nouă, total diferită de cea în care crescusem, unde nu mai conta cine sunt părinţii, prietenii şi duşmanii, iar rezultatul depindea doar de talentul şi calităţile tale. Ce uşurare am simţit. Ce uşurare, mi-am zis”, a declarat Oana Babeţi.

Mutarea în Canada

După absolvire s-a pus din nou pe drumuri. De această dată a urcat mai la nord, în Canada. „M-am îndreptat spre ţara ursului bipolar. Cu un an înainte îl cunoscusem pe Călin, zburătorul cu negre plete, aşa că m-am dus în Canada lui”, a povestit cu umor Oana. În Canada a lucrat ca şi designer vestimentar pentru diverse firme: printre ele Jacob Boutique şi Le Chateau. Anul trecut, a început un freelance pentru HUE (producător de ciorapi şi colanţi pentru femei) ca designer. „Lucrez de acasă; casa îmi surâde; periodic merg la New York şi lucrez cu cei de la HUE”, a precizat Oana.

În septembrie 2010 şi-a deschis firma ei de consultanţă care se cheamă „Wanna B” (www.wannabfashionstyling.com). Oana Babeţi nu a renunţat niciodată să picteze. Afirmă că în ultimele două luni a avut o inspiraţie fantastică, reuşind o serie de o sută de portrete. Având în vedere ambiţia tinerei, probabil că în curând va urma un reportaj despre o expoziţe de picturi de la London, Toronto sau New York.