Timişoara: PORTRET / Adi Sânmărtinean, de la filarmonică în peluză

Tânărul bănăţean provine dintr-o familie de muzicieni, este percuţionist în Filarmonică, dar şi profesorul de tobe al suporterilor lui „Poli”.

PROFIL
Născut. 7 aprilie 1976, Timişoara
Educaţie. Conservatorul la Facutatea de Muzică din Timişoara
Experienţă. Percuţionist la Filarmonică din 1995
Familie. Are o fetiţă, Flavia, de care e foarte mândru




Cu ambii părinţi absolvenţi de Conservator, Adrian Sânmărtinean a urmat şi el, inevitabil, aceeaşi direcţie. „Tata profesor de vioară, mama e profesoară de pian de când a terminat facultatea, sora mea mai mare cântă la vioară, deci n-am avut nicio şansă”, a spus timişoreanul.
Tatăl său a fost mult timp dirijor al unei fanfare militare. „Tata a fost dirijor de fanfară la Timişoara, la grăniceri, până în 1990. A fost cam dizident. Înainte de ultimul congres s-a ridicat în şedinţă de partid şi a spus că nu e de acord cu realegerea tovarăşului. A avut noroc că era în cadrul armatei, s-a ales doar cu o deportare la Râmnicu Sărat. După revoluţie a fost făcut maior, înainte era căpitan, pentru merite deosebite, după care l-au dat afară pentru că a intrat în Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei. A revenit în muzică, la meseria de bază: profesor”, a povestit Adi Sânmărtinean.Cu puţin noroc, muzicianul a devenit membru al Filarmonicii din Timişoara încă din primul an de facultate. „Am avut norocul ca atunci când eram în anul I, în 1995, am dat concurs şi am intrat. La 19 ani eram anul I la Conservator, membru al Filarmonicii şi profesor de percuţie la Liceul de Muzică”, a spus Sânmărtinean.
Turneele Filarmonicii l-au purtat pe percuţionist în toate colţurile lumii. „Am avut şansa să am ceva talent de la Dumnezeu şi cu ceva muncă am ajuns într-o filarmonică de un nivel bun spre foarte bun. Specificul meseriei ne poartă în turnee, din Qatar în Brazilia şi din China în Turcia. Am văzut foarte mult şi sunt recunoscător pentru chestia asta. Am văzut locuri pentru care alţii plătesc bani grei ca să le viziteze. Am cântat în săli mari şi foarte mari, am cântat pe stadion de 70.000 de locuri”, şi-a amintit Adi Sânmărtinean.

Toboşarul suporterilor
Pasiunea pentru fotbal şi pentru Poli Timişoara a moştenit-o de la tatăl său, care l-a dus la meciuri la începutul anilor ’80. După mulţi ani ca simplu spectator, percuţionistul a revenit în galerie odată cu fiica sa. „Doi dintre băieţi au achiziţionat câteva tobe din banii lor şi cu aceste tobe profesionale, foarte bune pentru o galerie, am încercat să strâng în jurul meu şi alţi potenţiali toboşari, băieţi de toată isprava, implicaţi afectiv, şi am reuşit. Acum toată lumea ştie că avem tobe şi toboşari”, a povestit Adi Sânmărtinean, care este şi toboşarul trupei Noi din Banat, formaţie formată din suporteri ai echipei alb-violete.



Întrebări şi răspunsuri
De ce ai renunţat la învăţământ?
Nu mai predau demult, pentru că nu am timp şi nu vreau să-mi bat joc de copii. Merg cu Filarmonica în turnee, cu tot felul de acţiuni, nu-ţi poţi ţine orele la timp. La copil, cum îi pui beţele în mână, aşa o duce toată viaţa. Dacă nu ai grijă în perioada aceea fragedă, e foarte greu să-l dezveţi de un lucru învăţat greşit.

Care e diferenţa între un toboşar şi un percuţionist?
Chiar dacă pare la fel, tot beţe, tot tobe, e totalmente diferit, E o diferenţă foarte mare între a fi toboşar şi a fi percuţionist. Nu e uşor să treci de la una la alta sau invers. Nici nu m-am văzut toboşar până la 32 de ani. Am trecut pe tobe odată cu proiectul Noi din Banat şi n-a fost uşor deloc.


Ce-i place
„Îmi place viaţa cu tot ce înseamnă ea. Îmi place să fiu independent, să ne facem viaţa aşa cum dorim noi, mai uşoară, mai grea, cum o fi”, este filosofia lui Adi Sânmărtinean.

Ce nu-i place
„Nu-mi place nesiguranţa. Nu-mi place că sunt oameni care fac din suporterul de fotbal unica şi cea mai mare problemă a societăţii româneşti”, a spus percuţionistul de la Filarmonică.