Timişoara: PORTRET / Octavian Vlaicu, de pe scenă, pe cai putere
0
În copilărie şi-a folosit vocea pentru a cânta rock într-o trupă cu nume de suc. La maturitate a ajuns pe scena Operei.
PROFIL
Născut - 1 decembrie 1968, Galaţi
Educaţie - Liceul de Muzică „Dimitrie Cuclin”, secţia pian şi Facultatea de Muzică, secţia canto
Experienţă - 16 ani de prezenţă scenică ca şi solist la Opera din Timişoara şi Opera din Bucureşti
Familie - necăsătorit
Povestea lui Octavian este a unui adult care şi-a petrecut doi ani din adolescenţă într-o trupă cu denumire de suc la modă, despre un solist care a ajuns să cânte în Africa şi despre acel cântăreţ care nu ezită să-şi pună casca în cap pentru a rula cu motocicleta pe şosele. O poveste care a început cu note de rock cântate în garajul unei case şi care, în acest moment, se scrie pe scena Operei Române din Timişoara.
Prima tendinţă muzicală
„Pe la 15 ani mi-am făcut propria formaţie cu nişte prieteni, repetam în casa bunicii bateristului, cântam Elvis, Shakin’ Stevens, iar eu eram la chitară şi voce şi da, eram formaţie în toată regula. Trupa se numea Quik, era un suc asemănător cu Cola care ne plăcea nouă foarte mult pe atunci”, şi-a amintit Octavian Vlaicu. În cei doi ani, trupa a făcut turnee prin ţară, dar cum şcoala era neglijată, cântăreţul a trebuit să părăsească acest vis adolescentin.
Decizia înţeleaptă a condus la terminarea liceului, apoi au urmat armata şi primele lecţii de canto cu baritonul Emil Pinghireac. Firul narativ al vieţii lui a continuat în mod natural pe linie artistică. Şi avea şi de ce. Tatăl său a fost balerin timp de zece ani, iar mama a activat tot zece ani în orchestră, la corn englezesc, apoi ca sufleor.
Carieră de 40 de roluri
Evoluţia sa artistică l-a dus până la Academia de Muzică din Chişinău sau la Opera din Bucureşti, şi totuşi, scena de la Opera din Timişoara l-a luminat în timpul spectacolelor de cele mai multe ori. Astăzi, când urcă pe scenă, Octavian are în spate o experienţă de 40 de roluri interpretate. Astfel, Octavian s-a dezlănţuit fie în pielea lui Mefisto, dracul, sau chiar a profesorului Higgins din My Fair Lady.
Vocea sa a pătruns în urechi africane, elveţiene, franceze, italiene, olandeze şi belgiene. „În Africa am stat două săptămâni, am fost oaspeţii ambasadorului şi am participat la un concert de arii cu pian. Am cântat chiar şi la Cannes”, a precizat Octavian.
Toată această fineţe artistică se transformă în adrenalină atunci când Octavian urcă pe motor. „Pe motocicletă am urcat pentru prima dată pe la trei ani, era a bunicului, apoi pe la 13 ani, iar traseul era alcătuit din drumuri de ţară, este o senzaţie de libertate fantastică”, a descris Octavian. Iar în încercarea de a simţi adrenalina, Octavian nu a ocolit nici datul cu parapanta.
Întrebări şi răspunsuri
S-a întâmplat vreodată ca un costum să vă îngreuneze interpretarea pe scenă?
Mie nu, dar, de exemplu, costumul lui Monterone din opera Rigoletto cântăreşte peste 20 de kilograme, bine că nu fac eu acel rol. Din păcate, sunt multe costume create incomod pentru cel care le poartă pe scenă.
Cum văd colegii pasiunea dumneavoastră pentru motocicletă?
Ştiu că, după mine, şi-au mai luat câţiva din Operă motociclete.
S-a întâmplat să vă doriţi la coborârea de pe scenă să nu fiţi Octavian, ci un anume personaj?
Niciodată, eu mă simt foarte bine în pielea mea. Şi se regăseşte ceva din mine în fiecare personaj pe care îl joc.
Ce-i place
„Îmi place Italia, iar când vine vorba de mâncare, borşul rusesc şi pizza. Îmi mai plac vodka, vinul roşu sec, preferabil italian. Printre lucrurile care îmi mai plac se numără oamenii prietenoşi. De asemenea, ador să merg pe motocicletă”, a precizat Octavian.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac deloc nesimţirea, mitocănia, pe care le intâlneşti la tot pasul în România. Nu îmi place nici rezultatul tratării educaţiei şi culturii pe ultimul loc”, a mai spus Octavian.
Se încarcă comentariile...
