Timişoara: PORTRET / Ana Maria Ienei e pasionată de karate încă din rotobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În doar şase ani şi jumătate de viaţă, tânăra s-a perfecţionat în practicarea a patru sporturi care cer răbdare şi forţă.

Profil
Născut - 23 martie 2003.
Studii - Clasa I, Şcoala Generală nr. 16, Timişoara.
Experienţă - Karatistă, înotătoare, gimnastă, jucătoare de tenis.

La o distanţă de aproape o lună până la începerea primului an şcolar, Ana Maria Ienei şi-a compus deja cu plăcere propriul ei orar. Trei zile din săptămână, mâinile ei ţin cu tărie  racheta de tenis pentru a trimite mingea peste fileu cu precizie timp de două ore.

Alte două zile din săptămână, pentru o oră, Ana Maria înoată zece bazine fără oprire. Iar pentru ca orarul să fie complet, micuţa karatistă îşi consumă „furia”, timp de două ori pe săptămână, practicând lupte imaginare. O ultimă materie din orar o încântă cel mai mult pe mica Ana Maria, trei zile din săptămână mişcându-se precis pe muzică clasică, la orele de gimnastică ritmică.

Destăinuirile sportivei


„La karate am şase medalii şi o cupă, dar am pierdut odată la Arad şi m-am gândit de atunci că trebuie să fac mai multe antrenamente, probabil că fata care m-a învins a făcut mai multe antrenamente”, şi-a amintit karatista care, pe când era în rotobil, imita mişcări de shotokan în sala în care părinţii ei intruiau alţi cursanţi. „Ţin minte că nici nu ştia să meargă încă, era în rotobil, am îmbrăcat-o în kimono şi ea imita toate mişcările”, a adăugat mama fetiţei. Odată ce picioruşele ei au atins cu precizie pământul, renunţând la rotobil, nu a ezitat mult până să încerce şi alte sporturi. „Tenis fac de la patru ani, dar cel mai mult îmi place gimnastica ritmică”, a spus Ana Maria. Viitorul în gimnastică se arată roz pentru fetiţă, ea participând la competiţii începând de anul viitor.

Chiar dacă nu înoată cu gândul concentrat la profesionalism, fetiţa parcurge fără răsuflare zece bazine. „Îi întrec pe oamenii mari, începători, care vin la înot”, a ţinut să adauge micuţa sportivă.

Mică poveste de dragoste

Fetiţa nu îşi foloseşte talentul sportiv pentru a ajunge ca Roger Federer sau pentru a face dreptate cu violenţă, ea preferând să-şi utilizeze capacităţile într-un scop inedit. „Eu am un gagiu, Alex, pe care îl ştiu de când a venit la cursuri de înot”, a început descrierea Ana Maria. Iar mama ei a completat povestea: „Băiatului i-au căzut ochelarii la fundul bazinului adânc de doi metri, iar ea s-a cufundat şi i i-a scos”. De atunci, idila continuă.

Cu toate aceste sporturi în palmares, dulapul fetiţei este ticsit cu kimono, centură portocalie, cipici, costum de baie sau echipament de tenis, care desigur, au dus şi la întâmplări hazlii, cum ar fi uitarea cipicilor sau a ochelarilor de înot.

Întrebări şi răspunsuri
Te-ai gândit ce vrei să faci în viitor?
Vreau să mă fac judecătoare, pentru că, în cazul în care am probleme cu soţul meu, să nu mai trebuiască să sun o avocată şi am să rezolv singură problema.

Ce alte sporturi mai practici?
Mai merg cu bicicleta, dar cel mai mult îmi place gimnastica ritmică.

Cât de bine ştii să înoţi?
Pot să înot în stilul fluture sau sirenă şi îi întrec pe oamenii mari care vin la cursuri. La concursuri de înot nu merg, dar am înotat săptămâna trecută zece bazine fără oprire.

Ai regim la mâncare sau ai liber la dulciuri?
Mănânc legume, fructe dar şi multă îngheţată.

ce-i place
„Îmi place când mami îmi cumpără pantofi, jucării sau haine. Îmi mai place să pictez şi să desenez. Am făcut foarte mulţi iepuri din hârtie şi tot din hârtie am făcut un ou crăpat, care avea în el o raţă”, a descris Ana Maria.
ce nu-i place
„Nu-mi place să mă lovesc sau să mă zgâri. Şi nu îmi plac nici câinii de pe stradă, pentru că muşcă”, a adăugat micuţa karatistă. Printre lucrurile care îi displac se mai numără şi durerea pe care o simte când i se scot dinţii.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite