Timişoara: PORTRET / Cristina Lazăr croieşte ideile în haine la modă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoreanca este designer vestimentar şi îşi petrece timpul dând naştere celor mai deosebite şi elegante rochii de mireasă, dar şi ţinutelor de seară sau de oraş.

Printre materiale, dantele, mărgeluţe, sub lumina unei veioze, cu acul şi aţa în mână, Cristina Lazăr dă naştere unor rochii unice create pentru gustul fiecărei femei care îi calcă pragul atelierului.  „Îmi place să lucrez mult la rochii, mai ales de mireasă. Mă relaxează cusutul şi simt că timpul nu are valoare când faci o rochie de mireasă. Şi mai e şi bucuria pe care o vezi pe faţa clientei”, a spus creatoarea de modă.

În timpul facultăţii, a participat la un concurs de schiţe la Bucureşti şi, în urma concursului, a fost selectată pentru colaborare cu o firmă de confecţii din Constanţa. În timpul verii a mers acolo, pentru a lucra în fabrica în care ideile ei prindeau viaţă.

Talent recunoscut

„Atunci am început să lucrez în industrie pentru prima dată. Au fost momente destul de grele până când am început să cunosc toate etapele de producţie, dar a fost o experienţă foarte bună şi foarte necesară”, a mai spus timişoreanca. Cristina predă acum studenţilor ceea ce ea a învăţat de-a lungul timpului din situaţiile în care a fost pusă, din experienţele prin care a trecut.

„Încerc să îi învăţ că degeaba stai pe cărţi să buchiseşti, mai mult înveţi din practică. Nici nu-şi dau seama ce câştig ar avea dacă ar lucra undeva, doar ca să înveţe”, a spus tânăra. Prima colecţie pe care a realizat-o şi pe care a prezentat-o într-un cadru organizat i-a atras aprecierile unor designeri celebri ca Irina Schrotter, Cătălin Botezatu şi Alin Gălăţescu. A urmat colecţia pe care a realizat-o pentru susţinerea lucrării de licenţă. „Am participat la un festival studenţesc la Cluj şi am luat locul întâi pe ţară. A fost o foarte mare bucurie”, a spus designerul. Şi această realizare i-a atras oferte de colaborare cu firme foarte mari din industria modei. Cristina a crescut în lumea modei şi a profitat de fiecare ocazie  pentru a mai învăţa câte ceva.

Pe cont propriu

După colecţii prezentate şi colaborări lungi, Cristina a decis să-şi urmeze visul şi să facă ceva pe cont propriu, aşa că a început să facă rochii pentru prieteni, pentru cunoştinţe.

Acum lucrează pe comandă şi are clientele ei. Face rochii de seară, rochii de mireasă, ţinute pentru doamne de orice vârstă şi nu demult a închiriat un spaţiu pentru un atelier. „Se spune că toate chestiile mari se fac în perioade de criză. Am simţit că este timpul să evoluez, că acolo unde am lucrat pentru şapte ani am învăţat tot ce puteam, dar îmi trebuia o etapă nouă, noi provocări”, a mărturisit tânăra.

Întrebări şi răspunsuri

Ce rochie ai creat pentru prima oară?

Prima rochie a fost una de mireasă şi a fost chiar a mea. Am lucrat foarte mult la ea şi nu a contat nici timpul, nici materialul pe care l-am folosit sau costurile acestuia.

Ce tipuri de rochii preferi să faci?
Mie îmi plac rochiile lungi, elegante, pentru evenimente deosebite, dar nu am nicio problemă să satisfac o clientă care vrea altceva.

Ce tarife ai pentru rochiile tale?
În general rochiile de seară le dau la 100-150 de euro. Rochii de mireasă sunt mai scumpe, ajung chiar şi la 500 de euro. 

ce-i place
„Îmi place mâncarea italienească. Sunt o persoană simplă, nu una complicată, cu tabieturi. Îmi place să mă bucur de toate lucrurile simple pe care viaţa mi le oferă, iar ţelurile pe care mi le propun vreau să ajung la ele prin efort şi prin munca mea personală“, a declarat tânăra.

ce nu-i place
„Nu-mi place lipsa de cultură şi prostul gust. Nici kitsch-urile. Nu îmi plac oamenii care mint“, a mai declarat timişoreanca.

Profil
Născută - 9.04.1977
Educaţie - Doctorat, Facultatea de Arte
Experienţă - Creatoare de modă de opt ani
Familie - Divorţată

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite