Timisoara: PORTRET / Raluca Cionca predă engleza pentru bebeluşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra a adus în premieră în Timişoara un sistem de învăţare a limbii străine destinat celor mai mici dintre copii.

Profil

Nascuta. 8 august 1985
Familie. Căsătorită
Studii. Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Vest

Raluca Cionca, o timişoreancă de doar 24 de ani, a implementat în premieră pentru România sistemul de predare a unei limbi străine copiilor sub un an. Micuţii, cu vârste de cel puţin trei luni, abia se ţin pe picioarele lor, dar vin la cursuri însoţiţi de părinţi. Sistemul propune învăţarea limbii în mod natural, prin auzirea repetată a unor cuvinte. Chiar dacă „elevii” nu pot vorbi, ei asociază anumite expresii cu diverse gesturi sau obiecte şi, pentru un an sau doi, pot vorbi limba engleză şi româna la fel de bine.

Elev la doar un an

Bebeluşi sau copii de cel mult 1 an, micuţi care încă nu vorbesc limba română, dar ascultă cu încântare când cei din jurul lor le vorbesc în limbi străine, se adună o dată pe săptămână pentru a învăţa engleza. „Până la şapte ani, creierul unui copil e ca un burete, acumulează tot ce poate”, a explicat profesoara. Şi părinţii sunt extrem de mulţumiţi că îşi duc micuţii să asculte cântecele în engleză. „Matei are un an şi două luni. L-am adus aici deoarece cu cât începi mai devreme să înveţi, cu atât înveţi mai repede şi e foarte important să ştie o limbă străină”, a declarat Cosmina Bodea, mămica unui băieţel care ar putea fi, peste câţiva ani, un timişorean obişnuit cu engleza ca limbă nativă.

Timp pentru copii şi părinţi

Raluca a absolvit cu un an în urmă cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Limbă Engleză din cadrul Universităţii de Vest, dar după ce a încercat profesia şi-a dat seama că vrea să facă altceva. Cursurile ei nu sunt doar simple ore de limbă străină, ci sunt gândite şi pentru a-i apropia pe copii de părinţi. „Nu este greu deloc, implic şi părinţii, nu doar copiii. Scopul nu este doar ca bebeluşii să înveţe limba engleză, ci şi ca părinţii să stea mai mult cu copiii lor. Unii părinţi vor astfel de ore în particular, dar nu am acceptat, pentru că trebuie să se creeze un mediu social. Totul se realizează prin joc, prin rime, cântece, semnale vizuale şi tactile“, a declarat Raluca Cionca.

Intrebări şi răspunsuri

Cum poate învăţa un copil engleza, dacă nu ştie nici măcar româna?
Copiii au conceptul în minte, de exemplu „mâncare“, dar nu pot spune cuvântul respectiv, însă îl pot recunoaşte, pot duce mâna la gură dacă le reproduci cuvântul în limba engleză.

Cum funcţionează orele tale?
Nu sunt nişte ore convenţionale, pariticipanţii se descalţă, stăm pe un covor special, totul se face prin joc, rime, cântece, semne. Este un proces vizual şi tactil.

Se întâmplă ca părinţii să nu ştie engleză?
Da, de multe ori chiar încep să înveţe limba străină împreună cu copiii lor.

Ce-i place

Tânăra a mărturisit că este foarte atentă în tot ceea ce face. „Cel mai mult îmi place ca tot ceea ce fac să fie de calitate. De asemenea, îmi place să investesc în alţi oamenii despre care simt că au potenţial“, a declarat Raluca Cionca.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să mă trezesc foarte devreme. Nu-mi mai place să mă uit la telenovele, le consider o adevărată pierdere de timp. Mă enervează când plouă şi este vreme foarte urâtă afară“, a mai spus Raluca Cionca.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite