Ovidiu Sabău rămâne la „Poli” dacă Iancu transferă patru-cinci jucători de valoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii de la „Poli” au plecat la Tg. Jiu pentru partida de luni contra celor de la Pandurii. După ce aseară CFR Cluj a devenit şi matematic campioană, obiectivul echipei lui Sabău a rămas ocuparea locului doi în Liga I.

În cazul în care se pierde şi acest loc, tehnicianul bănăţenilor nu face o tragedie. El susţine că obiectivul trasat de conducere la începutul campionatului a fost o clasare printre primele cinci locuri. „Tot ce e peste locul cinci este un succes”, a subliniat Sabău.
Pentru meciul cu Pandurii, timişorenii nu se vor putea baza pe serviciile lui Cosmin Contra şi Dan Alexa, ambii jucători fiind suspendaţi. „Starea de spirit este bună, jucătorii sunt preocupaţi după înfrângerea cu Mediaş. Va însemna foarte mult pentru noi să obţinem şase puncte în cele două meciuri rămase. Chiar dacă eu sunt foarte mulţumit de ce a făcut echipa în acest sezon”, a declarat Ovidiu Sabău.

"Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor"


Antrenorul bănăţenilor susţine că în cazul în care „Poli” obţine victoria în meciurile cu Pandurii şi FC Braşov, din în ultima etapă, echipa îşi va depăşi cu mult condiţia. „Aceşti jucători şi-au depăşit potenţialul. Sunt mulţumit de atitudinea lor, de felul cum s-au pregătit pe tot parcursul campionatului. Nu am avut probleme de indisciplină. Consider că echipa a făcut mai mult decât poate. De aia aprecierea mea e mare. Vedeţi unde au jucat 40-50 la sută dintre jucători anul trecut. Mulţi în Divizia B, ori la Buzău, cu care au retrogradat”, a mai spus Sabău.

"Vrem să aducem şi jucători de spectacol"

Ovidiu Sabău susţine că doreşte să îşi prelungească contractul cu „Poli” şi pentru sezonul viitor. Rămânerea lui la Timişoara este însă condiţionată şi de aducerea a patru-cinci jucători de valoare. „După un de lucru cu aceşti jucători îmi dau seama cine este de performanţă şi cine nu. Lumea se plânge că nu facem spectacol. Pentru asta trebuie să ai şi jucători. Pe lângă cei care muncesc trebuie să fie şi jucători care ştiu cu minge. Dacă se aduc 4-5 jucători de 1 milion de euro o să fie şi spectacol. Vreau să aducem şi jucători de spectacol”, a afirmat Sabău.

Contra rămâne şi la anul

Managerul echipei bănăţene, Daniel Stanciu a declarat că se află deja în negocieri cu câţiva jucători, însă nu a dorit să dezvăluie niciun nume. În schimb, a declarat că are promisiunea lui Cosmin Contra că va continua şi la anul cu „Poli”. „Contra va rămâne. Avem un proiect, vom încerca să mai aducem câţiva jucători. Vă mai spus că Răzvan Cocis nu pleacă la Steaua. Avem o înţelegere cu el şi dacă e să plece o va face doar în străinătate. Avem discuţii cu un club de afară şi pentru Nibombe. El şi-a făcut datoria faţă de Poli, iar acum vrea să facă un pas înainte”, a spus Daniel Stanciu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite