Timişoara: PORTRET/ Dorina Orbulescu, sudoriţa care a trecut la penel
0
După 26 de ani în care a muncit cot la cot cu bărbaţii, a suferit un accident, a renunţat la sudură şi s-a apucat de pictură, văzându-şi visul cu ochii.
Profil:
Născută. 20.02.1960, Orşova „de sub apă”
Studii. Şcoala Profesională de Sudură
Carieră. 26 de ani de sudură
Dorina Orbulescu s-a născut într-o familie de intelectuali din Orşova. Când oraşul vechi a intrat la apă, familia Orbulescu a luat decizia să se mute într-un oraş în care fetele să aibă un viitor, iar locaţia aleasă a fost Craiova, unde tatăl Dorinei era şi profesor de muzică.
„Am crescut sub semnul artei. Tata era profesor de muzică, iar la noi cânta numai muzică simfonică”, a povestit Dorina. Aceasta a mai spus că, la doar doi ani, a desenat prima casă cu ajutorul mamei. „La doi ani mama mi-a pus creionul şi m-a învăţat să desenez o casă”, şi-a amintit artista. Anii au trecut cu o copilărie fericită, iar în faţă se prevedea un viitor strălucit, în care Dorina îşi dorea să facă desen.
Vis spulberat
O întâmplare nefericită a făcut ca tânăra de atunci, la 18 ani, să rateze examenul de treaptă din clasa a X-a într-a XI-a. „În sufletul meu era desenul, dar a trebuit să mă orientez spre altceva, spre o meserie. Trebuia să îmi câştig existenţa pentru că părinţii mei mai aveau acasă trei copii. La mine în familie era un motto: cine munceşte mănâncă. Nu era ca acum să ţii copilul până în facultate şi după”, a mai spus femeia. În aceste condiţii, prima meserie găsită a fost cea de sudoriţă, vocaţie pe care Dorina a îmbrăţişat-o cu succes. „Am lucrat mai întâi cu sudură electrică, apoi cu autogen. Cum am luat în mână aparatul, am luat şi brenărul şi am tăiat fier. La sudură trebuie să fii bărbat, nu femeie”, a mai spus Dorina.
Vis împlinit
Un accident nu i-a mai permis Dorinei să fie sudoriţă. Spune că era o meserie bănoasă, dar dureroasă. Astfel a ajuns să lucreze portar la instituţia la care era angajată. „Aici aveam mai mult timp şi am putut să merg mai mult la Rusca Montană, de unde este soţul meu. Tot aici mi s-a deschis apetitul pentru desen. Primul an am admirat, al doilea am fotografiat, iar al treilea an am luat acuarelele”, a mai povestit artista.
Vâzând că pictează atât de frumos pe hârtie, fiica ei a îndemnat-o să încerce pe pânză şi tot fata a încurajat-o să picteze, făcându-i cadou pânze şi culori şi chiar cumpărând de la ea prima lucrare. Acum, Dorina a ajuns să şi expună 24 de lucrări la Galeria Pro Armia, din Piaţa Libertăţii. „Cel mai important este că le arăt. Mi-am dovedit mie că după atâţia ani mi-am îndeplinit visul”, a spus Dorina Orbulescu entuziasmată.
Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi făcut prima pictură?
Mi-am cumpărat o pânză şi nu aveam uleiuri pentru că nu ştiam de unde să cumpăr. O săptămână numai am ţinut pânza în mână şi o mângâiam, iar când mi-am cumpărat uleiuri nu am putut să mă las până nu am terminat pictura.
Ce poveşti au picturile dumneavoastră?
Toate lucrările reprezintă peisaje din natură. Două imagini le-am văzut pe National Geographic, trei sunt din Parcul Craiovei, iar restul sunt de la Rusca. Una dintre ele am făcut-o când am fost la o femeie de acolo şi m-a invitat la un suc în curte, iar când m-am uitat printre crengile unui nuc am văzut nişte brazi care parcă erau puşi cu mâna.
Ce-i place
„Îmi place zâmbetul copiilor pentru că este sincer şi îmi plac realizările fiicei mele care este studentă la Politehnică, e mândria mea. Un alt lucru care îmi place este muzica simfonică”, a spus Dorina.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac oamenii falşi care spun una şi fac alta. Nu îmi plac nici filmele cu asasinate şi bătăi şi nici cum este condusă ţara în care trăiesc”, a mai spus artista.
Se încarcă comentariile...
