O tânără de 17 ani s-a sinucis din cauza unei crize de gelozie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O elevă din Timişoara s-a spânzurat de balustrada de la balconul casei din cartierul Ronaţ, unde locuia cu părinţii. Surse din rândul anchetatorilor spun că gestul tinerei ar avea legătură cu problemele sentimentale. În acelaşi timp starea fetei ar fi fost cauzată şi de relaţia părinţilor, între care relaţiile sunt tensionate.

Alina Elena Ciobanu a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele, dar pentru că nu a reuşit a ales să se spânzure de balustradă. Potrivit primelor date, tânăra a murit în urma unei fracturi a gâtului, suferite în urma căzăturii. Fata nu a lăsat niciun bilet de adio, dar o colegă a fetei le-a mărturisit poliţiştilor că fata ar fi aflat că prietenul ei o înşeală cu o altă fată. „În urma primelor verificări nu au fost stabilite urme de violenţă, decât leziuni în jurul gâtului şi tăieturi la mâini”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili condiţiile  în care a murit tânăra.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite