Numărul accidentelor din Timişoara este în scădere: în 2010 au fost 339 de accidente cu 15 morţi şi 90 de răniţi grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2010, în Timişoara s-au înregistrat 339 accidente de circulaţie, cu 15 morţi, 90 răniţi grav şi 339 răniţi uşor, iar în primul semestru al acestui an s-a înregistrat o scădere cu 30% a numărului de accidente de circulaţie.

În anul 2008, Timişoara a semnat Carta Europeană a Siguranţei Rutiere, fiind primul oraş din România semnatar al acesteia. Prin aderare la Cartă, edilii şi-a asumat responsabilităţi concrete pentru reducerea numărului de victime pe şosele: reducerea numărului de accidente din sensurile giratorii, prevenirea accidentelor prin îmbunătăţirea infrastructurii, încurajarea condusului cu respectarea regulilor de trafic sau îmbunătăţirea semnalizării rutiere.

În urma implementării acestor măsuri, din datele comunicate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor se remarcă o scădere continuă a numărului de victime din accidentele de circulaţie la nivelul Timişoarei, astfel încât, dacă în anul 2009 s-au înregistrat 394 accidente de circulaţie, cu 19 morţi, 120 de răniţi grav şi 336 răniţi uşor, în anul 2010 s-au înregistrat 339 accidente de circulaţie, cu 15 morţi, 90 răniţi grav şi 339 răniţi uşor, iar în primul semestru al acestui an s-a înregistrat o scădere cu 30% a numărului de accidente de circulaţie, comparativ cu 2009.

Dispozitive sonore pentru nevăzători

Până acum s-au luat măsuri concrete care vizează siguranţa pietonilor şi a şoferilor în trafic: amenajare de treceri de pietoni, semaforizări de intersecţii, amenajare giraţii, monitorizarea traficului, montarea de calmatoare la trecerile de pietoni cu risc ridicat de accidente, montarea balizelor de delimitare a benzilor de circulaţie în zonele în care au avut loc numeroase accidente cu victime şi altele.

De asemenea, începând din această săptămână, au fost montate dispozitive speciale sonore pentru nevăzători la o intersecţie semaforizată din centrul oraşului, care cuprinde patru traversări. În momentul de faţă acestea sunt în faza de testare, urmând ca, împreună cu reprezentanţii asociaţiei de nevăzători, să li se aducă îmbunătăţiri şi, ulterior, sistemul să fie extins şi la alte traversări din oraş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite