Noul ministru al Transporturilor i-a urecheat pe cei care sprijină lopețile la lucrările de pe drumurile patriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Silaghi, noul ministru al Transporturilor, aflat în turneu pe ruta Satu Mare-Oradea-Arad-Timișoara, a sosit în capital Banatului. Acesta a declarat că prioritate pentru Timișoara este realizarea centurii de sud.

Ovidiu Silaghi s-a întâlnit cu șeful liberarilor din Timiș, Nicolae Robu, iar cu această ocazie l-a prezentat și pe timișoreanul Sorin Soporan, care a fost uns director general al Autorității Rutiere Române, pe post de secretar de stat.

Trebuie să remarc că sunt companii care își fac treaba și altele care nu. Nu vreau să dau nume. Dar în timp ce pe DN 79, pe ruta Oradea-Arad, duminică, la ora 16, se lucra cu toate forțele, mai aproape de graniță, la Vama Halmeu, toate utilajele stătea, chiar dacă termenele de execuție se apropie de final. În următoarele șase luni de zile ne vom ține de contracte, dar am aceeași pretenție și de la cei care le execută. Nu putem să reluăm totul de la zero, ar fi o anomalie să reluăm licitațiile și nu se poate așa ceva”, a declarat Ovidiu Silaghi.

Acesta s-a arătat dezamăgit de lucrările care se fac la Cluj, locul unde a făcut prima sa vizită în calitate de ministru. “Șoseaua de centură de acolo a fost recepționată, dar are un pod de desene animate. Începe și duce nicăieri. Se termină brusc”, a mai spus Silaghi.

Ministrul Transporturilor a declarat la Timișoara că va sprijini noi proiecte, iar prioritate este realizarea centurii de ocolire din zona de sud a orașului, pe direcția Moravița.

“Deocamdată nu există finanțare europeană. Acest lucru se poate face pe proiectele din perioada 2014-2020. Dar realizarea centurii de sud este o prioritate”, a mai spus Ovidiu Silaghi.

O altă prioritate este lărgirea pasajului de cale ferată de pe bulevardul Circumvalațiunii. De asemenea, se caută o soluție pentru a aduce mai aproape de oraș al autostrăzii Arad-Timișoara, care, după spusele lui Silaghi, este prea puțin rentabil pentru timișoreni. S-a discutat și despre refacerea și modernizarea Gării de Nord, care însă este un proiect major care nu se va putea realiza prea repede.
.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite