Notar judecat pentru neglijenţă în serviciu după ce a lăsat o femeie fără moştenire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Timişoara au finalizat rechizitoriul în dosarul în care l-au cercetat pe notarul timişorean Octavian Cociorvă. Notarul a fost trimis în judecată pentru neglijenţă în serviciu. 

Notarul Octavian Cociorvă a ajuns să fie judecat pentru neglijenţă în serviciu după ce a ignorat cererea de acceptare a succesiunii făcute de partea vătămată S.C. şi a eliberat un certificat prin care unicul moştenitor al decedatei Ş.C. era tatăl vitreg al părţii vătămate. „Declaraţia de acceptare a succesiunii dată de partea vătămată a fost transmisă şi înregistrată la Registrul Naţional de Evidenţă a Opţiunilor Succesorale la data de 19.04.2011, iar despre existenţa ei, inculpatul a fost informat la data de 11.05.2011. Totodată, inculpatul nu a respectat procedura de citare a părţii vătămate, audierea martorilor şi termenul de opţiune succesorală de 6 luni”, arată procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Potrivit aceleiaşi surse, fapta notarului este gravă pentru că „prin emiterea certificatului de moştenitor partea vătămată S.C. a fost înlăturată de la moştenire, fiindu-i cauzat un prejudiciu ce reprezintă cota parte din imobilul supus dezbaterii succesorale, compus din casă şi teren intravilan, situat în  judeţul Timş”. Dosarul este judecat la Curtea de Apel Timişoara. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite