Noaptea bucătarilor şi-a desemnat câştigătorii: “Polonicul de argint” a plecat în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucătari din România, Ungaria, Serbia, Italia, Anglia și America s-au întrecut la cratiţă în cadrul celei de-a patra ediţii a Nopţii bucătarilor, organizat de Rotary Cetate.

Sub comanda celebrului master chef Antonio Passarelli, zeci de bucătari amatori şi pasionaţi de arta culinară şi-au pus imaginaţia la treabă în cea de a patra ediţie a competiţiei Noaptea Bucătarilor. Anul acesta, evenimentul a adus şi amploare internaţională, prin participarea unor bucătari din Ungaria, Serbia, Italia, Anglia și America.

Concurenţii au avut de trecut două probe: unul individual, unde concurenţii au gătit într-o oră şi jumătate cu ingredientele găsite în “cutia neagră”, şi unul pe echipe. Cei mai buni bucătari s-au dovedit a fi cei de la Szent Gyorgyi Rotary Club Szeged, care au cucerit juriul prin imaginaţie.

Interesant a fost şi duelul de la distanţă a doi dintre candidaţii la primărie: Adrian Orza a făcut parte din echipa Rotary Timişoara, iar Ioan Coriolan Gârboni s-a aflat în juriul care a degustat şi a dat note concurenţilor.

Atmosfera a fost întreţinută de cea mai bună trupă de coveruri din Timişoara, alcătuit din Fely Donose, Horia Crişovan, Florin Cvaşa şi Alin Stoianovici, cât şi de magiceanul Bogdan Muntean.

Dacă anul trecut viceprimarul Adrian Orza a câşigat “Polonicul de argint”, acum polonicul a plecat în Ungaria. “Pentru noi este foarte important să realizăm colaborări şi relaţii de pretenie cu graniţa triplă. Suntem în relaţii foarte bune cu cei din Vojvodina şi Timişoara. Ne vizităm reciproc şi sper că a în curând să se vadă rezultate şi în plan economic. Fărăr să mă laud, cred că suntem deja recunoscuţi la Szeged pentru bucătăria noastră, pentru că facem anual asemenea evenimente. Am avut un eveniment unde gătim pentru 600 de persoane. Ne bucurăm că am câştigat Polonicul de argint, iar la anul vom reveni să ne apărăm trofeul”, Zoltan Elekes, căpitanul echipei Szent Gyorgyi Rotary Club Szeged.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite