Nenorocire pe şoselele din Timiş: accidente în lanţ, un mort şi numeroase victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două persoane au ajuns la spital în urma accidentului
Două persoane au ajuns la spital în urma accidentului

Azi-noapte, drumul naţional ce leagă Timişoara de Reşiţa s-a transformat într-un imens patinoar, iar accidentele au avut loc pe bandă rulantă. Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar poliţiştii cu greu au mai făcut faţă la numeroasele accidente semnalate prin 112.

Într-o singură oră, între Timişoara şi Reşiţa au fost înregistrate trei accidente grave de circulaţie. În comuna Birda, două autoturisme s-au ciocnit de un tir, după ce şoferul autocamionului a frânat brusc. Cum şoseaua era îngheţată, şoferii unui Renault Clio şi a unui 4x4 nu au avut ce să facă şi au intrat unii în alţii, iar în cele din urmă s-au oprit în TIR-ul din faţa lor. Şoferul şi pasagere din Renault au fost transportaţi de urgenţă la spital.

La câţiva kilometri distanţă, la ieşirea din Birda, un microbuz a ajuns în şanţ în urma unui impact cu un Chevrolet Spark. Tot în Birda, pe o stradă lăturalnică, două autoturisme s-au ciocnit frontar, iar ambii şoferi au avut nevoie de spitalizare.

Două persoane au ajuns la spital în urma accidentului

În celălalt capăt de judeţ, o autoutilitară a accident mortal un biciclist după ce vehiculul a fost lovit cu putere din spate de un alt autoturism. Medicii nu au mai putut să salveze viaţa biciclistului.

Şi la firmele de asigurare din Timişoara se înregistrează o creştere a cererilor în care asiguraţii solicită reparaţia autovehiculelor proprietate personală după ce au fost implicaţi în accidente pe raza judeţului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite