Negocieri avansate pentru un concert cu Lepa Brena la Timișoara VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lepa Brena, imagine de pe site-ul oficial al vedetei
Lepa Brena, imagine de pe site-ul oficial al vedetei

Renumita cântăreață din Serbia, Lepa Brena, negociază pentru un concert la Timișoara, care urmează să aibe loc în preajma Paștelui. Anul trecut, acesta a cerut 50.000 de euro pentru un concert pe stadion.

Organizatorii nu renunță și încearcă să dea lovitura cu un concert cu Lepa Brena, la Timișoara. Pentru aducerea renumitei cântărețe, care a făcut ravagii în fosta Iugoslavie, a fost implicat și Consulatul Gerenal al Republicii Serbia, de la Timișoara. Surse din cadrul diplomaților de la Belgrad susțin că se duc încă negocieri cu managerul Lepei Brena, pentru un concert în preajma Paștelui. "Încă nu s-a semnat contractul. Dar negocierile sunt avansate. Vom face anunțul oficial după ce suntem siguri de concert", a declarat unul din reprezentanții comunității sârbe din Timișoara.

Cel mai probabil, concertul acesta va avea loc pe stadionul “Dan Păltinișanu”, acolo unde Lepa Brena a mai cântat în 1994, în fața a peste 40.000 de spectatori. Acest eveniment este păstrat de Lepa Brena la loc de cinste, ea spunând pe site-ul ei oficial că a fost unul din cele mai frumoase concerte din cariera ei.



Video de la sosirea artisei în România și de pe fostul stadion 1 mai, în 1984

Lepa Brena ar fi trebuit să cânte anul trecut la Ruga de la Lugoj, însă din pretențiile exagerate ale artistei nu s-a mai materializat concertul. Chiar și reprezentanţii Primăriei Timişoara au încercat să o aducă pe Lepa Brena de Ziua Timişoarei, însă s-au lovit de pretenţii foarte mari din partea sârboaicei, care a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât 50.000 de de euro pentru un concert pe stadion.

Lepa Brena a vândut peste 40 de milioane de albune în întreaga lume, fiind cea mai bine vândută solistă din Balcani.



Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite