NOUL TELPARK Cum poate fi modificată decizia de modificare a regulamentului de parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telpark Timisoara este implementat şi la Reşiţa
Telpark Timisoara este implementat şi la Reşiţa

Consiliul Local a aprobat săptămâna trecută un proiect de hotărâre prin care regulamentul Telpark din Timişoara a fost modificat. Decizia a fost luată încălcându-se însă legea. Dacă se va dovedi acest lucru, anularea hotărârii devine o simplă formalitate. 

Potrivit legii privind transparenţa decizională, autorităţile publice locale au obligaţia să informeze publicul cu privire la deciziile ce urmează a fi luate în comunitate, cu 30 de zile înainte de aprobare. De asemenea, actul normativ obligă autorităţile să organizeze dezbateri publice, cu ocazia cărora cetăţenii să poată să işi spună părerea. În proiectul de modificare a regulamentului de parcare nu s-a ţinut cont de această lege, iar publicul a fost informat de decizie cu câteva zile înainte de şedinţa în care s-a decis acest lucru. 

Cel care poate cere anularea deciziei (cu alte ocazii a făcut-o fără să stea pe gânduri), este prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Acesta susţine însă că nu a primit încă hotărârea, dar dacă va constata că există încălcări ale procedurii, va solicita anularea hotărârii, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, o va ataca în instanţă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite