ULTIMA ORĂSoluţia pentru căldură: rezilierea contractului dintre Colterm şi Petrom Gaz şi trecerea la Eon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm are din nou probleme cu gazul. Chiar dacă a achitat o mare parte din datorii, furnizorul de gaz ameninţă cu reducerea cotei, situaţie care ar atrage după sine reducerea căldurii.

UPDATE 20.30: Primăria Timişoara a anunţat că va rezilia contractul cu compania OMV Petrom Gas SRL, urmând să încheie un alt contract cu compania E-on Gaz. "Asigurăm timişorenii că Primăria Municipiului Timişoara şi Colterm depun în acest moment toate eforturile posibile pentru asigurarea confortului termic necesar în locuinţele lor", precizează reprezentanţii primăriei într-un comunicat de presă.

UPDATE 18.45: Prefectul Mircea Băcală şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, au anunţat joi seara că au reuşit, prin intermediul Guvernului, să ceară reluarea furnizării gazului. Potrivit celor doi, în noaptea de joi spre vineri compania Colterm va beneficia de cota obişnuită de gaz pentru ca timişorenii să aibă căldură şi apă caldă, urmând ca vineri Primăria Timişoara să găsească o soluţie la această problemă.

UPDATE: Managerul Colterm şi primarul Gheorghe Ciuhandu nu au ajuns la nicio înţelegere cu conducerea Petrom Gaz, motiv pentru care din această după-amiază compania de furnizare a gazului a închis robinetul. „Consider că este rea-voinţă din partea „partenerilor” OMV Petrom Gas SRL, care intenţionează prin măsuri de forţă şi antisociale să rezolve alte probleme. Acest lucru l-au făcut în contextul în care în luna octombrie şi noiembrie am efectuat plăţi în valoare de peste 60 de milioane de lei. În momentul de faţă mai sunt restante facturi în valoare de 13 milioane de lei”, a spus managerul Colterm Aurel Matei. Directorul tehnic al Colterm, Ioan Piţurcă a spus că furnizarea gazului s-a redus din această după-amiază, urmând să se oprească apa caldă şi căldura în tot oraşul.

În această toamnă Colterm a pornit cu greu căldura din oraş din cauza datoriilor către Petrom Gaz. Societatea a avut către furnizor datorii de peste 70 de milioane de lei, dar sub ameninţarea reducerii cotei de gaz a plătit 60 de milioane de lei. Cu toate acestea somaţiile continuă să curgă. „Avem datorii de aproximativ 14 milioane, dar avem de încasat 100 de milioane de lei de la Primărie şi Guvern. Directorul general şi domnul primar sunt la Bucureşti pentru a clarifica aceste probleme cu reprezentanţii ministerului şi cei ai furnizorului”, a explicat directorul tehnic al Colterm, Ioan Piţurcă.

Pregătiţi-vă să înduraţi frigul

În acest moment 45 la sută din combustibilul folosit de Colterm este gaz, cinci la sută păcură şi restul cărbune. În cazul în care cota de gaz va fi redusă, Colterm nu poate suplimenta cu păcură pentru că are doar un depozit care reprezintă rezervă de stat şi se foloseşte numai în condiţii de forţă majoră. În aceste condiţii, dacă nu se ajunge la o înţelegere cu furnizorul de gaz, trebuie să vă aşteptaţi la ce e mai rău. „Prima etapă este reducerea cotei de furnizare la apă caldă, iar apoi urmează măsuri mai drastice. Să sperăm că nu o să ajungem acolo”, a spus directorul tehnic al Colterm, Ioan Piţurcă.

Prefectul pune o vorbă bună pentru Eon

Directorul tehnic al Colterm a mai spus că furnizorul de gaz nu vrea numai achitarea datoriilor ci şi plata în avans a unei părţi din consumul de anul viitor. Ioan Piţurcă a mai spus, că în opinia sa, presiunile Petrom Gaz vin în condiţiile în care contractul cu Colterm expiră la sfârşitul lunii decembrie, iar furnizorul vrea să se asigure că nu rămâne cu bani neplătiţi, aşa cum s-a întâmplat la Reşiţa. Colterm are posibilitatea să încheie un nou contract prin negociere directă. În acest sens, prefectul Mircea Băcală le-a transmis reprezentanţilor Colterm să ia în calcul şi pe Eon Gaz, care poate furniza combustibil către Colterm.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite