Stiri din Timisoara

Moarte sigură în România, viaţă nouă la nemţi

29 noiembrie 2009, 14:32 |  Autor: Daniel Dancea | 

Cuvinte cheie: Dana Dobromir, cancer, germania, timisoara,

Dana şi colega ei de suferinţă sunt ajutate să uite de boală

Timişoara

Dana şi colega ei de suferinţă sunt ajutate să uite de boală

 

Dana Dobromir luptă cu cancerul într-un spital din Germania în care medicii i-au dat o şansă fără să pună banii pe primul loc. Tânără povesteşte cum este tratată în spitalul nemţesc în care medicii îi zâmbesc tot timpul, îi fac cadouri şi crează o atmosferă care te face să uiţi de cancer.

Dana Dobromir a ajuns în spitalul din Germania după nouă luni în România, în care a fost plimbată dintr-un spital în altul fără ca vreun medic să-i depisteze boala extrem de gravă: cancer limfatic într-un stadiu avansat. „Este o diferenţă foarte mare între medicii de la noi şi cei de aici”, povesteşte tânăra prin messenger de pe patul de spital din Germania.



Tânăra a mai povestit cum se uită în jur şi vede totul organizat ca la carte. „Fiecare ştie ce are de făcut, toată lumea îşi face treaba. Mă uit şi a ceilalţi bolnavi de cancer, parcă sunt la staţiune, nu în spital. Nu vezi suferinţă pe chipurile lor pentru că se crează o atmosferă care te face să uiţi. Nici nu zici că au cancer”, a povestit tânăra. 


Pe Aceeaşi Temă

Citeşte mâine dimineaţă prin ce calvar a trecut Dana în spitalele din România şi cum este tratată în Germania, în
 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole