Mitropolia Banatului se implică în educaţie: şcoală primară pe locul unei foste grădiniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopia Timişoarei, aflată în subordinea Mitropoliei Banatului are un proiect de construire a unei şcoli primare pe locul unei foste grădiniţe. Proiectul depinde de consilierii locali, care vor discuta problema în şedinţa de Consiliu Local de marţi.

În imobilul de pe strada Aluniş, numărul 36 a funcţionat grădiniţa cu program prelungit numărul 1. Clădirea a rămas goală când grădiniţa s-a mutat în fosta şcoală Generală 14. Anul trecut, Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie „Wendi” a depus o cerere pentru închirierea clădirii şi pentru deschiderea unei grădiniţe. Comisia de analiză a spaţiilor şi-a dat avizul favorabil, dar proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local pentru că şi Mitropolia Banatului a depus o cerere.

Biserica are întâietate

La începutul lunii februarie a acestui an, Comisia de analiză a spaţiilor s-a reunit şi a reluat în discuţie problema clădirii, hotărând să se propună închirierea Asociaţiei „Wendi”. Direcţia de Patrimoniu a întocmit proiectul, dar a fost retras din nou de pe ordinea de zi şi, fără alte explicaţii, se propune închirierea spaţiului către Arhiepiscopia Timişoara, care intenţionează să construiască o şcoală primară. Condiţia este ca, în şase luni, Arhiepiscopia să obţină autorizaţie de construcţie pentru modernizarea clădirii. În caz contrar, contractul de închiriere se anulează. Mai trebuie spus că proiectul de hotărâre propus de primărie nu precizează suma pe care ar trebui să o achite Arhiepiscopia pentru chirie. Decizia finală le aparţine consilierilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite