Ministrul de Interne Traian Igaş cere socoteală Poliţiei de Frontieră Timiş pentru motorină dispărută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Igaş, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor
Traian Igaş, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor

Ministrul a dispus o anchetă în mai multe insituţii din subordine din ţară, după ce s-a constatat, în urma unor verificări, că aproximativ 40 de tone de benzină şi 24 de tone de motorină nu pot fi justificate.

Potrivit unui comunicat de presă al MAI, în perioada 14-18 noiembrie, inspectorii Direcţiei Generale de Audit din cadrul ministerului au făcut mai multe verificări la inspectorate de poliţie, jandarmerie şi alte insituţii specifice, în urma cărora au descoperit că lipsesc tone de benzină şi de motorină.

„Campionul" este Inspectoratul de Poliţie Tulcea, de unde lipsesc peste 24 de tone de motorină. Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş se află pe ultimul loc în acest clasament, cu 0,8 tone de benzină lipsă. Potrivit comunicatului emis de MAI, această situaţie este momentan obiectul unei anchete interne.
Tot în urma verificărilor, inspectorii au găsit şi nereguli în registrele contabile şi în inventarul de motorină şi benzină din cadrul inspectoratelor.

„Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a dispus structurilor de specialitate şi inspectoratelor generale măsuri administrative şi organizatorice pentru remedierea deficienţelor constatate şi pentru stabilirea responsabilităţilor", se mai arată în comunicat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite