Milionarul Georgică Cornu, la procesul de divorț: “În zece ani nu am luat un prânz cu soția”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgică Cornu a ieșit bine dispus din sala de judecată
Georgică Cornu a ieșit bine dispus din sala de judecată

La Judecătoria din Timișoara a avut loc un nou termen în procesul de divorț dintre omul de afaceri Georgică Cornu și Oana Cornu. Judecătorii vor analiza dosarele depuse de avocații celor doi, separând procesul de divorț de partaj.

Avocații lui Gerogică Cornu și Oana Cornu au depus o serie de documente cu privire la firme, societăți comerciale și bunuri, pe care judecătorii o vor analiza până pe 12 septembrie, când este următorul termen al procesului. “Am separat divorțul de partaj. Nu se pune problema împăcării. Am avut două tentative de divorț prin notar, dar am acceptat culpa comună pentru copii. Am crezut că va renunța la vechile obiceiuri, iar libertatea pe care o înțelege ea să fie îndreptat spre familie și copii. Acum vine cu tot felul de minciuni. Doamna Cornu să a uitat cum a venit la Timișoara. Ea este în stare acum să plângă în fața voastră, iar după ce ați plecat să râdă cu gura până la urechi. Dar relația ei este același, este chiar solidă. În zece ani, nu am luat un prânz cu ea. Înb schimb ea avea timp să mănânce cu alți bărbați, nu cu soțul”, a declarat Georgică Cornu.

Milionarul mehedințean susține că Oana Cornu este sfătuită prost de avocați și de prieteni, iar pretențiie ei sunt absurde. Georgică Cornu nu dorește să lase nimic pentru femeia cu care a trăit timp de zece ani. “Acum face pe victima și pe femeia chinuită. Vă spun că ea are două femei angajate care au grijă de casă și de un copil. Sunt foarte multe minciuni. Ea a făcut case, susține că are firme, dar ea nu se pricepe la afaceri. Când mai aveam discuții cu ea, spune că nu se pricepe la afaceri și că ea face totul doar de plăcere. Afaceri nu faci de plăcere. Poate face altceva de plăcere. Cel mai greu este să dovedesc cât a muncit ea”, a mai spus Cornu, care a cerut și custodia copiilor.

Patronul grupului de firme Izometal-Confort susține că se pregătește să plece în concediu. Întrebat dacă va pleca alături de Marina Almășan, Cornu a făcut oferte unor ziariste. Georgică Cornu este fericit și după alegerile locale, pentru că a fost unul din cei care au susținut financiar campania electorală a noului primar, Nicolae Robu.

Cornu a refuzat să ofere declarații la ieșirea din sala de judecată.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite