Mica Vienă a fost transformată în mica Veneţie din cauza unei pene de curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara a fost aseară sub ape după o ploaie torenţială. Maşini inudate, subsoluri pline de apă şi mall-ul evacuat au constituit decorul care a transformat oraşul supranumit mica Vienă în mica Veneţie. „Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani”, a spus managerul Aquatim, Ilie Vlaicu. Inundaţiile au fost cauzate de o pană de curent la staţiile de pompare.

Pompierii au lucrat toată noaptea pentru evacuarea apei din viaductele şi subsolurile inundate. În acelaşi timp, reprezentanţii Aquatim au depistat şi cauzele pentru care în Timişoara s-a creat haos şi străzile au fost înghiţite de ape. „A fost o pană de curent la staţiile de pompare a apei de la staţia de epurare. Enel a intervenit după aproximativ 25 de minute şi a remediat defecţiunea, după care un copac trântit de vijelie a întrerupt din nou curentul la staţii”, a explicat Ilie Vlaicu. Acesta a dat indirect vina pe cei de la Enel pentru situaţia creată. „Nu este posibil ca o staţie de asemenea importanţă să rămână fără electricitate”, a mai spus Vlaicu.



Întrebat dacă Aquatim are un generator pentru astfel de situaţii, managerul Aquatim a spus că sunt două cabluri, unul care funcţionează permanent şi unul de rezervă. În momentul în care au picat amândouă cabluri, străzile s-au inundat. „Aşa ceva nu s-a întâmplat în ultimii 30 de ani”, a completat Ilie Vlaicu. Staţia de epurare a Timişoarei este un proiect de 27 de milioane de euro. Proiectul nu este încă finalizat.

Pompierii au luptat cu apele

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit imediat pentru a lupta cu revărsările de ape. „Am primit 205 solicitări. Am intervenit cu 10 autospeciale cu apă şi spumă, 13 electropompe şi şapte motopompe. Am deplasat 90 de pompieri şi au fost chemate întăriri de la Lugoj şi Buziaş”, a spus căpitanul Lucian Vasile Mihoc, prim-adjunct al inspectorului-şef ISU Banat.



Primarul este la Viena....adevărata Vienă

După tot ce s-a întâmplat aseară în oraş, reprezentanţii primăriei nu au catadicsit să prezinte un punct de vedere. Astăzi ar fi trebuit să aibă loc conferinţa de presă săptămânală, în care reprezentanţii municipalităţii să exprime eventual şi o poziţie vizavi de inundaţiile care s-au abătut asupra oraşului. Primarul şi viceprimarii au considerat însă că nu au nimic de transmis timişorenilor. „Nu avem conferinţă de presă. Primarul este plecat la Viena. În această seară este dineul oferit de preşedintele Austriei”, este anunţul biroului de presă al primăriei, care nu precizează ce fac viceprimarii.



image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite