Stiri din Timisoara

Timişoara: Căminul Medicinei din Timişoara, loc de moravuri uşoare

4 august 2009, 21:21 |  Autor: Olivia Tulbure  | 

Timişoara: Căminul Medicinei din Timişoara, loc de moravuri uşoare

Timişoara: Căminul Medicinei din Timişoara, loc de moravuri uşoare

 

Trifu Schrottu a venit la cămin pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu studenta.

Carmen Bejan, acuzată de complicitate la uciderea şi tranşarea unui bărbat în căminul de la Medicină, a recunoscut că a intenţionat să întreţină relaţii sexuale cu Trifu Schrottu. „Spune că a cedat rugăminţilor prietenului ei de a întreţine relaţii sexuale contra unor sume de bani”, a spus Claudia Cândea, avocata ei.

Cercetările au scos la iveală faptul că fata şi băiatul s-au cazat în aceeaşi dimineaţă în Căminul Facultăţii de Medicină. „Fata locuia în căminul din Complex, dar a solicitat cazare peste vară şi a primit cameră aici”, a spus directorul administrativ al Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, Filip Fiat.

Lumea ştie ce se întâmplă

Studenţii cazaţi în cămin spun că se întâmplă ca deseori domnişoarele ce locuiesc acolo să vină însoţite. „Uite, ea cică face masaje erotice. Mai înainte a venit cu altă maşină şi acum pleacă cu ăsta”, a spus unul dintre studenţii de la căminul doi de la Medicină despre o domnişoară care s-a urcat într-o maşină sport.

„Câştigă şi fetele un ban cinstit, fiecare se descurcă cum poate”,  a completat un muncitor care lucra în zonă. Chiar dacă majoritatea persoanelor ştiu că în acel cămin se întâmplă lucruri nu chiar de bun augur, mulţi dintre ei preferă să nu vorbească despre asta. „Se mai întâmplă să intre lume în cămin, dar vin cu persoane care stau aici. Ca şi în celelalte cămine”, a spus Iulia Grămescu, o studentă.

Big Brother  în cămine

„Noi am vrut să introducem un sistem de supraveghere video dar am întâmpinat opoziţia studenţilor. Aceştia au reprezentanţi în Senatul Universităţii şi au considerat că aceste camere le vor îngrădi libertatea. Acum vom lua din nou în calcul aceste lucruri. Au mai fost controale şi le vom relua”, a spus Mihai Anastasiu, decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    „Căminul 1-2“, bordelul de la Medicină

    În clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“, în care a fost tranşat Trifu ...

    Cămin de cinci stele pentru medicii rezidenţi (GALERIE FOTO)

    Plasme TV, instalaţii de climatizare, acces în camere pe bază de cartele sunt câteva din dotăr ...

    Craiova: Student la Medicină: „Gastrita e o gaură în burtă“. Profesor universitar: "Sunt jalnici! Le dau note cu TVA“

    Un articol publicat zilele trecute, care aduce în atenţia publică nivelul slab de pregătire al ...

    Un student cazat în cămin cheltuieşte, în medie, 1.400 de lei pe lună

    Un sondaj realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) public ...

    Timişoara: Priveghi cu mare fast la vila lui Trifu Schrottu, bărbatul de 65 de ani omorât şi tranşat în căminul Medicinei (GALERIE FOTO)

    Sute de prieteni şi rude s-au adunat să îi aducă un ultim omagiu unuia dintre cei mai respectaţ ...

    Şefi de groază la „Universitatea de sex şi şpagă”

    Rectorul Ştefan Drăgulescu câştigă lunar zeci de mii de lei fără a şti ce se întâmplă în univer ...

    Timişoara: Staborul a decis că fata este vinovată pentru crima de la Medicină

    20 de judecători ţigăneşti au decis că fata a fost cea care l-a înjunghiat pe Cioca. ...

    Iaşi: Ţeapă cu modelling în centrul oraşului. Vezi cum sunt storşi de bani tinerii dornici de afirmare (FOTO şi AUDIO)

    Mai mulţi tineri au reclamat la Protecţia Consumatorilor că au fost înşelaţi de Arte Casting Mo ...

    Universitatea de Medicină, sex şi şpagă de la Timişoara

    Instituţia care pregăteşte viitorii medici este periodic zguduită de scandaluri sexuale şi de c ...

    GALERIE FOTO Primul mall din Craiova, Electroputere Parc, între bucurie şi dezamăgire. Ţie cum ţi s-a părut?

    Primul centru comercial din Bănie s-a deschis sâmbătă dimineaţa însă, contrar aşteptărilor, cra ...


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole