Medicii de familie din Timiş au devenit peste noapte doctori privaţi. Noua deviză: totul e pe bani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorii de familie au decis să nu semneze noile contracte cu casa de asigurări. Astfel, pacienţii nu vor mai beneficia de medicamente gratuite, trimiterile la specialişti se vor plăti, la fel ca şi fiecare examinare medicală.

"Nu ne-am dorit această situaţie, am încercat să o evităm anunţând încă din luna decembrie problemele existente, dar nu am fost ascultaţi. Pentru a evita această perioadă fără contract pentru pacienţii noştri, am solicitat de acum 5 zile încă o lună de prelungire a vechiului contract. Medicii de familie lucrează în folosul pacienţilor, nu pentru CNAS. Asiguraţii vor fi îndreptăţiţi să meargă cu chitanţele pentru serviciile medicale şi medicamentele cumpărate la preţ integral către CNAS pentru decontare. Suntem convinşi că este momentul unei schimbări în sistemul sanitar românesc şi, mai ales, în privinţa importanţei acordate asistenţei medicale primare, baza tuturor sistemelor de sănătate. De ani buni ni se spune că suntem o prioritate, dar numai ca să fim încărcaţi cu obligaţii birocratice suplimentare", se arată într-un comunicat de presă emis de Patronatul Medicilor de Familie Timiş.

Astfe, de pe 1 iunie, medicii de familie din judeţul Timiş lucrează în regim exclusiv privat, în afara contractelor cu casele de asigurări. Pentru început, în prima perioadă de protest, pacienţii vor fi primiţi şi consultaţi gratuit de către medici, iar dacă doresc accesul în sistemul de sănătate, ei vor fi îndrumaţi către sediile caselor judeţene de asigurări.

image
image
image
image

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst pe platforma "ideilibere.ro": Cât de periculoasă este viaţa...

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite