Accidentele rutiere cauzate de viteză sau întâmplări bizare au distrus nu numai vieți omenești, ci și mașinile care au fos implicare. Unele dintre ele se ridică la valori impresionante.
Ultimul autoturism de lux distrus este un Audi R8, care a ars săptămâna trecută în fața postului de Poliție din localitatea timișeană Belinț. Mașina era parcată când a fost cuprinsă de flăcări, iar până la venirea pompierilor mașina a ars ca o torță, cel mai probabil din cauza unui scurt-circuit. Proprietarul maşinii este un tânăr din Belinţ care a ridicat mai multe construcţii în Cluj. Surse din localitate susţin că acesta s-a trezit peste noapte cu mulţi bani, în urmă cu 4-5 ani fiind un „amărăștean” care cerea împrumut câte o ţigară sau o cafea. În scurt timp tânărul care trăia de pe o zi pe alta a ajuns să schimbe maşinile scumpe ca pe ciorapi, având mai întâi un Lexus, un BMW şi un Volkswagen.

Modul în care maşina Audi R8 a luat foc a creat suspiciuni în rândul anchetatorilor, bănuindu-se că tânărul şi-a incendiat maşina pentru că nu mai putea plăti leasing-ul. Surse din rândul anchetatorilor susţin că acesta nu-şi mai plătise leasing-ul din noiembrie 2009, iar asigurarea obligatorie şi verificarea tehnică erau expirate din ianuarie. Aceleaşi surse susţin însă că firma de leasing nu a depus nicio plângere în acest sens.
Ucigașul cu Ferrari distrugător de vieți și de mașini
Celebrul accident în care Adrian Cocoană a ucis un tânăr nevinovat care se plimba pe trotuar nu este nici acum rezolvat. În afară de victime (tânărul ucis, familia și prietenii lui, tânăra care era cu el, dar și taximetristul implicat), Cocoană a distrus și mașina mai scumpă decât o vilă luxoasă. Înainte de accident, mașina lui Cocoană era obiectiv turistic în fața ștrandului Termal, unde un elvețian venit în Timișoara s-a pozat lângă mașină. Un alt bolid distrus de Cocoană este un Corvette. După accidentul cu Ferrari, ucigașul s-a refugiat pe apă, unde își savurează libertatea plimbându-se cu o barcă.

Limuzina patronului distrusă de șoferul beat
O altă mașină luxoasă distrusă în accident a fost un Peugeot 607. Accidentul a avut loc iarna trecută pe strada Cluj din Timișoara. Șoferul se îndrepta dinspre podul Michelangelo spre Spitalul Județean, iar imediat după liniile de tramvai mașina a intrat pe trotuar, s-a izbit de un pom, apoi s-a întors și s-a oprit pe șosea. Numai o minune a făcut ca șoferul să scape cu viață, alegându-se cu fracturi în zona picioarelor. Martorii prezenți atunci la fața locului au spus că mașina nu era a șoferului ci a patronului, iar tânărul de la volan obișnuia să bea și să conducă tare.






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza