Mărturia unei victime după Apocalipsa roşie: "Apa ne-a mâncat trupul şi sufletul. M-am salvat de înec, dar mi-am pierdut toate amintirile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zoltan Nagy este unul dintre locuitorii din Kolontar care a văzut cum apa acidă s-a dezlănţuit şi a ras două comune de pe faţa pământului. Bărbatul a văzut cum un tânăr şi-a pierdut viaţa chiar sub ochii lui, în timp ce un pod se rupea, iar victima era înghiţită de apă. A reuşit să îşi revină din şoc, dar spune că viaţa are acum o altă conotaţie pentru el. "Eu sunt cel mai important lucru pe care l-am salvat din toat

În urmă cu un an, în ziua în care Kolontar şi Devecser au fost rase de pe faţa pământului de 700.000 de metri cubi de apă, Zoltan Nagy se întorcea spre casă. În ziua respectivă a ajuns ceva mai târziu acasă, iar poate chiar acest lucru i-a salvat viaţa. Se afla la doi kilometri de localitate când a fost depăşit pe şosea de o serie de maşini de poliţie şi de echipaje de intervenţie ale pompieri. "Pe loc mi s-a făcut pielea de găină. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva grav. La intrare în comună maşina mi-a fost luată pe sus de ape. Nu îmi aduc aminte cu exactitate cum am ajuns la biserica din Kolontar. Ştiu că de peste tot se auzeau urlete şi oameni care plângeau", îşi aduce aminte Zoltan Nagy. 

Bărbatul a văzut cum un tânăr şi-a pierdut viaţa chiar sub ochii lui, în timp ce un pod se rupea, iar victima era înghiţită de apă. "Nu am avut cum să îl salvez pe tânăr. Se spune că munceşti o viaţă întreagă pentru o casă, iar locuinţa o vei lăsa moştenire. Eu am ridicat casa cu mâinile mele. S-a dus totul. Îi mulţumesc statului că mi-a ridicat o casă, dar preferam să nu vină apele, să am casa mea şi să duc o viaţă banală", mai spune Zoltan Nagy.

Maghiarul de 51 de ani este una dintre puţinele victime care nu s-a ales cu arsuri pe piele din cauza apei acide. "Eu sunt cel mai important lucru pe care l-am salvat din toată nenorocirea asta. Acum apreciez viaţa şi mă bucur şi de cele mai nesemnificative lucruri. Poate peste cinci minute nici unul dintre noi nu va mai exista. Acum am alte priorităţi. Am grijă de casa şi sănătatea mea", conchide supravieţuitorul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite