Marian Iancu: „Mi-au furat pâinea pe care am câştigat-o şi mi-au aruncat firimituri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul echipei de fotbal „Poli” Timişoara este dezamăgit că oficialităţile au redus susţinerea finaţarea. Afectat de criză, Consiliul Judeţean Timiş a diminuat investiţiile de la aproape 1 milion de euro la 200.000 de euro. 

Marian Iancu a înghiţit cu greu decizia oficialităţilor locale care au diminuat susţinerea financiară la „Poli”, într-un moment în care clubul are un deficit de aproape 3 milioane de euro. „Îmi aruncă în scârbă firimituri. Ei mi-au furat pâinea pe care am câştigat-o şi îmi dau firimituri. Şi mai îmi spun să mă bucur. Eu mi-am respectat tot ce am zis”, a declarat Marian Iancu. Acesta susţine că oficialităţile nu s-au ţinut de promisiune niciodată faţă de club. „În primul an au redus de la 1 milion la 750.000. Acum mi se dă 200.000 plus 100.000 după ce câştigăm ceva. Ei cred că eu sunt prost? M-ai păcălit o dată, ai minţit a doua oară. Te înţeleg că nu ai bani, dar de ce îmi ceri performanţă?”, se întreabă Iancu.

„Eu trebuie să fiu atras să investesc”

Afectaţi şi ei de criza financiară, sponsorii de la BKP au fost obligaţi să reducă bugetul clubului cu 30 la sută. Iancu nu este dispus să acopere de unul singur sumele datorate modificărilor codului fiscal cu privire la convenţiile civile şi creşterea TVA. “Eu ştiu ce am de făcut. Deciziile sunt luate. Dar încă nu vreau să vorbesc despre asta”, a mai spus Iancu. Şeful clubului timişorean afirmă că înţelege de ce a decăzut fotbalul din vestul ţării, unde investitorii nu sunt încurajaţi să prea echipele.

Nu mai e nimic în partea vestică. De la Satu Mare, Oradea, Arad, Reşiţa, coborând spre Hunedoara, Turnu Severin, e pustiu. Cei de la Timişoara se bazează că eu sunt captiv în investiţie şi nu renunţ. Voi fi tolerant cu ei. Eu sunt investitor, trebuie să fiu atras”, a mai declarat Marian Iancu. El susţine că oficialităţile locale din Timişoara sunt obligate să plătească pentru imagine. „Este vorba de un club care este tratat cu fundul. Eu l-am respectat, l-am scos în Europa, să vorbească lumea de Timişoara. După toată munca asta primesc un pahar cu apă”, a încheiat Iancu.

„Mă lupt să-l distrug pe Zambon”


Marian Iancu susţine că oficialităţile locale din Timişoara sunt obligate să plătească pentru imagine. „Este vorba de un club care este tratat cu fundul. Eu l-am respectat, l-am scos în Europa, să vorbească lumea de Timişoara. După toată munca asta primesc un pahar cu apă şi trebuie să-i înţeleg că au probleme. Pe Zambon nu l-a păcălit nimeni. I-a păcălit el pe toţi. Eu încerc să-l distrug de trei ani. Şi am să-l distrug”, a încheiat Iancu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite