Marian Iancu: „Poli Timişoara va arăta cu totul altfel în curând”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Winston Parks beneficiază din nou de încrederea patronului
Winston Parks beneficiază din nou de încrederea patronului

Marian Iancu promite că echipa va fi mult mai puternică pe măsură ce jucătorii importanţi vor intra în formă sau vor reveni după accidentări. Patronul de la Poli explică reacţiile ciudate din jurul echipei, cu suporteri mai nemulţumiţi după victoria cu Iaşiul decât după înfrângerea cu Rapid.

Înfrângerea din Giuleşti nu i-a zdruncinat patronului încrederea în antrenor şi echipă, petrolistul încercând să explice reacţiile contradictorii ale microbiştilor după ultimele meciuri. „N-avem experienţa necesară să gestionăm situaţia prin care trecem, nimeni din Banat nu o are. Suntem la un nivel la care nu am mai fost până acum, permanent pe primele locuri ale clasamentului, şi de aceea apar aceste antiteze, aceste paradoxuri, cum ar fi acela ca lumea să fie mai mulţumită după o înfrângere decât după o victorie. E normal să avem trăiri nefireşti când echipa trăieşte nefiresc”, a spus Marian Iancu.

Acesta consideră că timpul va rezolva aceste probleme. „Învăţăm ce înseamnă o echipă în vârful clasamentului, iar cu timpul, odată ce ne vom adapta la noua condiţie, vor dispărea şi aceste paradoxuri. Însă avem nevoie de calm şi responsabilitate, atât cei care lucrăm în cadrul acestui club, cât şi cei care susţin echipa”, este de părere finanţatorul echipei alb-violete.

Iancu a găsit mai multe motive de mulţumire în meciul din etapa treuctă, decât aspecte negative. „Am văzut lucruri bune în partida cu Rapid. Am fost mulţumit cum s-a prezentat echipa din punct de vedere fizic şi mental, al dorinţei de victorie arătate. Am văzut, însă şi minusuri: greşeli tehnico tactice, starea vremii, ineficienţa în atac”, a declarat patronul clubului timişorean.

Atacul, principala problemă

Marian Iancu aşteaptă în continuare ca echipa să se redreseze după plecarea pricnipalului om de gol, Gigel Bucur. „Încă nu am reuşit să gestionăm cum trebuie plecarea lui Gigel Bucur, care însemna până acum 40% din puterea de gol a echipei noastre. Trebuie să învăţăm să jucăm fără el, pentru că oameni de gol avem, începând de la Goga, Parks, Mansour, până la mijlocaşii care vin din linia a doua”, a explicat finanţatorul de la „Poli”.

Winston Parks a fost „graţiat” de conducere, iar Marian Iancu aşteaptă ca atacantul să revină la forma care l-a consacrat, înţelegând problema jucătorului costarican. „Parks, înainte să vină la Timişoara, era un vârf clasic. Aici s-a reprofilat, şi-a schimbat stilul, rolul său a fost de a crea faze pentru Gigel Bucur. Acum trebuie să schimbe din nou tactica, să se adapteze la noile condiţii, trebuie să-şi reamintească să atace poarta”, a spus patronul alb-violet.

Schimbarea la faţă

Finanţatorul echipei alb-violete este convins că echipa va creşte considerabil în forţă pe măsură ce jucătorii noi şi cei accidentaţi vor reveni la formă. „Jucători care ar întări echipa nu sunt încă la nivel maxim, şi aici nu e vorba doar de Contra. Va reveni şi Cisovsky, Cociş nu a jucat încă pentru noi, Sepsi nu e încă în formă optimă, Mansour e doar la 50% din capacitate, Kozak nu a făcut toată pregătirea alături de noi, mai e şi Dede, necunoscut în România, dar care cred că va fi o surpriză foarte plăcută”, a explicat Marian Iancu.

„Mai sunt şi jucători tineri care odată cu acumulararea de experienţă vor deveni jucători de bază. Cel mai bun exemplu e Chiţu, pe care l-am descoperit acum doi ani, iar de atunci creşte. Are calităţi, iar noi trebuie să-l ajutăm să crească, să-l împingem de la spate”, a mai spus patronul bănăţenilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite