Marcel Iureș este la Timișoara cu “Tatăl fantomă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timișoreni pot vedea filmul “Tatăl fantomă”, în regia lui Lucian Gerogescu, la cinematograful Timiș de la orele 16.00. 18.00, 20.00, până joi, 10 mai.

Este vorba de cea mai nouă peliculă românească, în care rolul principal este jucat de Marcel Iureș. Filmul a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și a fost selecționat la Festivalurile de la Montreal, Mannheim, Mons, Londra, Chicago și Amsterdam.

Alături de Marcel Iureș, în film mai joacă Mihaela Sîrbu, Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Victor Rebengiuc și alții.

Comedie dulce-amară

Profesorul american Robert Traum (Marcel Iureș, într-un rol deopotrivă impresionant și inedit) își ia un concediu de un an și, renunțând la un prezent lipsit de surprize, decide să îmbrățișeze o aventură ce are strânsă legătură cu trecutul.

Întors pe bătrânul continent, Robert încearcă să descâlcească misterul ce învăluie originile tatălui și unchiului său, faimoșii frați Traum: Rudolf, un celebru romancier, și Samuel, odinioară mare gangster la Chicago.

În timpul călătoriei sale prin nordul României, Robert o cunoaște pe Tania (Mihaela Sîrbu), șefa Arhivelor Bucovinei.

Împreună, cei doi încearcă să-l găsească pe Sami (Valer Delakeza), ultimul prieten al familiei Traum aflat încă în viață, proiecționist la un mic cinematograf prăfuit de provincie.

Sosirea lui Robert e providențială, căci Sami tocmai a fost izgonit din cinema de către un politician local pus pe căpătuială și implicat în afaceri cu mafia ucrainiana... Treptat, Robert îl va ajuta pe Sami să-și recupereze cinematograful, iar bătrânul îl va ajuta pe Robert să-și recupereze identitatea...

Timișoreni pot vedea filmul “Tatăl fantomă”, în regia lui Lucian Gerogescu, la cinematograful Timiș de la orele 16.00. 18.00, 20.00, până joi, 10 mai. Prețul unui bilet este de 4 lei pentru proiecția de la ora 16, și 6 lei pentru cele de la orele 18 și 20.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite